TÁRĂ² s.f. Defect (fizic sau moral) ereditar; meteahnă, cusur, deficiență. [Cf. fr. tare, it. tara]. Vezi definitia »

FÓRMĂ s.f. 1. Înfățișare, aspect exterior; contur. ♦ (Fil.) Categorie filozofică ce desemnează modul de existență, de organizare internă, interacțiunea și legăturile reciproce dintre elementele constitutive ale obiectului. ♦ Stabilirea de maximă capacitate de efort a organismului, obținută prin antrenament; condiție fizică bună. ◊ A fi în formă = a fi, a se afla în cele mai bune condiții. 2. Totalitatea mijloacelor prin care se exprimă conținutul unei opere de artă (mai ales de literatură). 3. Fel, chip, mod. ♦ Mod de organizare, de conducere politică, socială etc. 4. Dispoziție legală de procedură. ◊ Viciu de formă = nerespectare a unei dispoziții de procedură care atrage anularea unui act sau a unei hotărâri judecătorești. 5. Aspect pe care îl ia un cuvânt pentru a îndeplini o funcție gramaticală. 6. Stare de agregare a corpurilor. 7. (Metal.) Negativul în care se toarnă o piesă. ♦ (Poligr.) Cutie de oțel în care se toarnă litere; zaț al unei pagini. 8. (Mat.) Fiecare dintre expresiile analitice sub care poate fi pusă aceeași relație. ♦ Polinom omogen. [< fr. forme, it., lat. forma]. Vezi definitia »

PLASMÍNĂ s. f. enzimă din plasmă care are proprietatea de a degrada fibrinogenul din plasma sangvină. (< fr. plasmine) Vezi definitia »

CARBÚRĂ s.f. Compus al carbonului cu un metal sau cu unele metaloide. [< fr. carbure]. Vezi definitia »

fotrágă, fotráge, s.f. (reg.) lemn gros scobit, cu care se scoate piatra. Vezi definitia »