ALBINÉȚ², -EÁȚĂ, albineți, -e, adj. (Reg.) Blond, bălai. – Din alb² + suf. -in-eț. Vezi definitia »

sgalț (-țuri), s. n. – (Arg.) Cravată. – Var. zgalț. Germ. Halstuch, de unde și rus. galstuk › galstus, s. n. (cravată), cf. Cihac, II, 281 și potgalț. Vezi definitia »

șpiț (-țuri), s. n. – 1. Băț cu vîrf. – 2. Lucrătură din puncte. – 3. Gravură tipografică. – Var. spiț. Germ. Spitz(e) „vîrf” (Borcea 206). – Der. spițărat, adj. (brodat, cusut cu ajur). Vezi definitia »

ZGÂȚ- elem. Rădăcină de natură expresivă care pare să indice ideea de vioiciune sau de mișcare continuă. (onomat., cf. hâț, bâț, fâț) Vezi definitia »

BĂȚ, bețe, s. n. 1. Bucată de lemn lungă și subțire având diverse întrebuințări. ◊ Băț de chibrit = chibrit. ◊ Expr. A pune (cuiva) bețe în roate = a face (cuiva) dificultăți, pentru a zădărnici o acțiune, un plan. A da (ca câinele) prin băț = a fi extrem de îndrazneț, de obraznic. A rămâne cu traista-n băț = a sărăci. A-și lua traista-n băț = a porni la drum. ♦ (Adverbial) Drept, țeapăn. Stă băț în fața lui. 2. Fig. Lovitură sau bătaie cu bățul (1). 3. Piesă în formă de vergea, care intră în alcătuirea diferitelor unelte, mașini etc. Bățul ițelor. Vezi definitia »