chezáp, (chizáp), s.m. sg. (înv.) apă tare, acid azotic. Vezi definitia »

POTCÁP, potcapuri, s. n. 1. Acoperământ al capului, de formă cilindrică, fără boruri, purtat de preoții și călugării ortodocși. 2. Compus: potcapul-călugărului = plantă erbacee din familia compozeelor, cu frunze păroase și cu flori galbene dispuse în capitule (Leontodon hispidus). – Din sl. podŭkapŭ. Vezi definitia »

casáp (casápi), s. m. – Măcelar. – Mr. căsap, megl. casap. Tc. kasab, din per. hasap, cuman. casap (Șeineanu, II, 92; Meyer 177; Lokotsch 1118; Ronzevalle 134); cf. ngr. ϰασάπης, alb., bg., sb. kasap. – Der. căsăpi, vb. (a omorî, a măcelări); căsăpie, s. f. (măcelărie); casap-bașa, s. m. (căpetenie a breslei măcelarilor). Vezi definitia »

SATRÁP s. m. guvernator al unei provincii din vechiul imperiu persan. ◊ conducător despotic, crud; tiran; (p. ext.) om cu apucături despotice. (< fr. satrape, lat., gr. satrapes) Vezi definitia »

PROȚÁP, proțapuri, s. n. 1. Prăjină groasă de lemn, bifurcată la un capăt, care se fixează la dricul carului și de care se prinde jugul; (reg.) rudă. ◊ Expr. A umbla cu (sau a avea) două proțapuri la car = a fi pregătit pentru orice eventualitate. 2. Prăjină cu vârful despicat, în care se înfigea în trecut o reclamație și care se prezenta domnitorului, pe deasupra capetelor mulțimii. 3. Prăjină despicată la un capăt, cu care se culeg fructele, cu care se prind racii etc. ♦ Fiecare dintre cele două bețe, despicate în formă de furcă și înfipte în pământ, lângă jar, între care se fixează peștele întreg pentru a se frige. ♦ Pârghie la moara de vânt sau la fântână. 4. Căluș. [Pl. și: (rar) proțape] – Bg., sb. procep. Vezi definitia »