CHINÉZ, -Ă (‹ China) s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Popor de rasă mongoloidă, din familia de limbi sino-tibetane, s-a format ca națiune pe terit. Chinei, constituind marea majoritate a populației acesteia. Mai trăiesc în Thailanda, Malaysia, Indonesia, Singapore, Vietnam, Uniunea Myanmar, Filipine, Cambodgea, S.U.A., Canada ș.a. În cursul istoriei lor milenare, chinezii au dezvoltat o strălucită civilizație și cultură. C. sînt de religie confucianistă, budistă, daoistă, mahomedană și creștină (catolici). ♦ Persoană care aparține acestui popor sau este originară din China. 2. Adj. Care aparține Chinei sau chinezilor (1), referitor la China sau la chinezi; chinezesc. ◊ Arta c. = artă dezvoltată pe terit. Chinei începînd din milen. 4 î. Hr. Pagodele, templele, palatele prezintă o arhitectură specifică, realizată la început din lemn, apoi din cărămidă și piatră, cu o bogată decorație sculptată, influențată de arhitectura indiană, după pătrunderea budismului. Din timpul dinastiei Ming (1368-1644) datează construcția actualului Beijing (începutul sec. 15) și reconstrucția Marelui Zid (construit în sec. 3 î. Hr.). Primele manifestări din scultură sînt legate de cult. Ele sînt realizate din bronz, jad, ceramică, fildeș, reprezentînd efigii ale lui Buddha, oameni, animale, plante. În sec. 4-6 se răspîndește pictura pe mătase (suluri), apoi pictura pe zidurile templelor din peșteri (sec. 9). În timpul dinastiei Tang (618-907) pictura se dezvoltă pe genuri: portretistică, peisajul, scene de gen. În epoca Sung (960-1279) se dezvoltă pictura de peisaj în tușuri și laviuri. Ceramica este un domeniu reprezentativ al artei c. (olăria, porțelanurile translucide, porțelanurile „verzi” din sec. 17 și „roz” din sec. 18). Caracteristică este și producția de țesături artistice de mătase. În deceniile 3-4 ale sec. 20 se dezvoltă pictura în ulei și în tuș, gravura pe lemn, afișul, caricatura. În arhitectura modernă, elementele tradiționale se îmbină cu noile cerințe ale arhitecturii și urbanisticii. ♦ (Substantivat f.) Limbă din familia de limbi sino-tibetane, vorbită de chinezi. Are opt grupe principale de dialecte (cu numeroase varietăți). La baza limbii comune standard, națională și oficială stă varietatea din capitală, Beijing, a dialectului pei de nord. Scrierea c. folosește pictograme și ideograme. Vezi definitia »

CERCUL VIENEZ, grupare filozofică constituită între anii 1922-1923 de M. Schlick pe lîngă Catedra de științe inductive a Universității din Viena. Reprezentanți: R. Carnap, O. Neurath, H. Hahn, K. Gödel. A funcționat pînă în 1936. În cadrul cercului s-au pus bazele „pozitivismului logic” sau „empirismului logic”. Vezi definitia »

FILOFRANCÉZ, -Ă adj., s. m. f. francofil. (< it. filofrancese) Vezi definitia »

PORTUGHÉZ, -Ă, portughezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Portugaliei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Portugaliei sau populației ei, privitor la Portugalia sau la populația ei, originar din Portugalia. ♦ (Substantivat, f.) Limba portugheză. [Pl. (m.) și: portugheji] – Din it. portoghese, germ. Portugiese. Cf. fr. portugais. Vezi definitia »

bruxelléz [ux pron. üs] adj. m., s. m., pl. bruxellézi; adj. f., s. f. bruxelléză, pl. bruxelléze Vezi definitia »