Definita cuvantului boncăluit
BONCĂLUÍT s. n. Faptul de a boncălui; răget, strigăt specific scos de cerbi și de alte erbivore în perioada de rut. ♦ Fig. Sunet prelung emis de unele instrumente de suflat. – V. boncălui.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu boncăluit
pochít, -ă, adj. (reg.) lovit, bătut (în cap). Vezi definitia »
PLEȘCUÍT s. n. (Reg.) Faptul de a pleșcui; chilipir. – V. pleșcui. Vezi definitia »
ȘUCĂRÍT, -Ă, șucăriți, -te, adj. (Arg.) Supărat. – V. șucări. Vezi definitia »
ZORÍT1, zorituri, s. n. (Rar) Ivirea zorilor1; p. ext. momentul când se luminează de ziuă; locul de unde se ivesc zorile1. – V. zori3. Vezi definitia »
PEGMATÍT s.n. v. pegmatită. Vezi definitia »