scrábă (-be), s. f. – Pantof vechi. – Var. șcrabă, scroa(m)bă. Origine incertă. Ar putea avea legătură cu rut. šcrab (Bogrea, Dacor., IV, 849); mai probabil este o deformare a sl. skrava › sfară, v. aici; în acest caz ar fi o simplă var. a lui sfîrloagă și ar exprima ideea de „obiect în formă de barcă”. Pare cuvînt identic cu scrab(ă), s. f. (condroniu, Melampyrum nemorosum); scradă, s. f. (o anumită plantă); toate sînt cuvinte mold. Der. scrombăi, vb. (Mold., a scîlcia); scredi, vb. refl. (Olt., a se scîlcia); sfriji (var. sfreji), vb. refl. (a se zbîrci, a se usca, a slăbi), probabil în loc de *screzi, de la scradă, pl. scrăzi (după Cihac, II, 342, din sl. chyra „debilitate”; după Scriban, din vrej). Vezi definitia »

ELECTROGRAVÚRĂ s. f. Gravură pe cale electrolitică. – Din fr. électrogravure. Vezi definitia »

COPÉICĂ, copéici, s. f. Moneda divizionară cu valoarea unei sutimi dintr-o rublă sau grivnă. (din rus. kopeĩka < rus. medie kopeika (probab. > ucr. kopiyka) < kopie = suliță (după reprezentarea unui călăreț înarmat cu o suliță de pe monezile bătute la Moscova, după cucerirea Novgorodului în 1478)) [et. AHDEL] Vezi definitia »

LÍMITĂ s.f. 1. Ceea ce mărginește ceva; hotar; margine. ♦ Cel mai înalt sau cel mai profund ton pe care-l poate emite o voce sau un instrument. 2. (Mat.) Valoare fixă către care tind valorile unei mărimi variabile. 3. (Fig.) Punct până la care pot ajunge posibilitățile cuiva. [< fr., it. limite, cf. lat. limes – margine]. Vezi definitia »

POTRIVEÁLĂ, potriveli, s. f. (Pop.) 1. Potrivire, asemănare; concordanță, acord. ◊ Loc. adj. Cu potriveală = potrivit, nimerit. 2. Coincidență. 3. (Pop.) Aranjare a ceva la locul potrivit; aranjare într-un anumit fel, așa cum trebuie; împodobire, aranjare. – Potrivi + suf. -eală. Vezi definitia »