créde (-d, -ezút), vb. – 1. A socoti, a-și imagina, a-și închipui. – 2. A fi de părere. – 3. A avea încredere. – 4. A avea credință religioasă. – 5. A da credit părerii altcuiva. – 6. A înțelege, a compătimi, a fi înțelegător față de durerea cuiva. – 7. (Refl.) A fi îngîmfat, a avea o părere bună despre sine. – Mr. cred, cridzui, credere, istr. credu. Lat. crēdĕre (Pușcariu 411; Candrea-Dens., 404; REW 2307; DAR); cf. it. credere, prov., v. cat. creire, fr. croire, sp. creer, port. crer. – Der. crez, s. n. (totalitatea principiilor cuiva, concepția de viață); crezut, s. m. (persoană de încredere; împuternicit); necrezut, adj. (incredibil); crezător, adj. (încrezător; credul); crezare, s. f. (încredere); crezămînt, s. n. (încredere, credit); încrede, vb. (a încredința ceva cuiva; rar, a asigura; înv., a converti, a convinge; refl., a avea încredere, a avea siguranță, a spera); încrezut, adj. (încrezător; fidel; mîndru, înfumurat); încrezător, adj. (încrezător, credul); neîncrezător, adj. (incredul; bănuitor); încredere, s. f. (siguranță, credință; credulitate); neîncredere, s. f. (lipsă de încredere, suspiciune); încrezămînt, s. n. (înv., credință). Cf. credință. Der. neol. creanță, s. f. (credit), din fr. créance; credență, s. f. (înv., bufet, mobilă), din it. credenza, sec. XVIII; în Trans., cu var. înv. credenț, din germ. Kredenz(tisch); credit, s. n., din it. credito, fr. crédit; credita, vb., din fr. créditer; (a)creditivă, s. f., din germ. Akkreditiv; creditor, s. m., din it. creditore; credul, adj., din fr. crédule; credulitate, s. f., din fr.; incredul, adj.; credibilitate, s. f. Vezi definitia »

de tip android (centrală, în formă de măr): se întâlneste în special la bărbati si se caracterizeaza prin tesut adipos dispus în exces pe abdomen, în regiunea cervicală si interscapulovertebral http://www.mymed.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=694öbezitatea-android-sau-ginoid&catid=54:health-tips&Itemid=411 Vezi definitia »

arahníde s.f. pl. Clasă de artropode terestre: păianjenii, scorpionii, acarienii. (< fr. arachnides) Vezi definitia »

accéde (a accede) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. accéd; conj. prez. 3 să acceádă (nefolosit la timpuri trecute, moduri impers.) Vezi definitia »

ucíde (-s, ís), vb. – 1. A omorî, a provoca moartea. – 2. A lovi, a da lovituri. – Mr. țid(ere) „a lovi”, megl. uțid „a lovi”, istr. ucidu „a omorî”. Lat. occῑdĕre (Densusianu, Hlr., 153; Șeineanu, Semasiol., 225; Pușcariu 1734), cf. it. uccidere, prov., cat. aucire, v. fr. occire. Cuvînt rar acum în Munt. și Mold. (ALR, I, 291), sensul 2 este înv. Ucid se zice și ucig, prin analogie cu vb. care au același participiu, cf. încinge, încins; stinge, stins (explicațiile lui Tiktin nu par sigure în această privință). Asupra acestor schimbări, cf. repede › repeguș. Der. ucigaș, s. m. (asasin, criminal; înv., demon); ucigan, s. m. (Mold., demon); ucigător, adj. (care omoară, ucide); ucigătură, s. f. (moarte, asasinat; chin, suferință), înv.; ucisătură (var. ucisură), s. f. (moarte; chin), înv.; sinucide, vb. refl. (a se omorî), după fr. suicider; sinucigaș, s. m. (persoană care se sinucide); pruncucidere, s. f. (ucidere de copii). Diferite comp. servesc ca nume populare ale dracului: ucigă-l crucea (pietrele, tămîia, toaca). Vezi definitia »