arét s. n. – Sprijin, ocrotire, protecție (cuvînt vechi, care pare a se fi folosit numai cu prep. de sau în). Sl. na reti „pentru a ocroti” (Drăganu, Dacor., VI, 251-9; cf. Rosetti, I, 160), probabil prin intermediul rut. aretij; cf. pol. rat, ret „ajutor, sprijin”. Nu figurează în nici un text de după jumătatea sec. XVIII; s-a confundat în mod nejustificat cu aret „capăt, sfîrșit”, de la arie. Hasdeu (și Geheeb 14) îl derivau de la lat. *ad rectum; Viciu, Limba română poporană și dialectul sicilian, p. 79, îl punea în legătură cu sicil. arre(tu); Max Auerbach, Jb, XIX, 212, cu lat. *in erecto; Bogrea, Dacor., I, 257; (urmat de Scriban) cu lat. halitus; și DAR, deși cu rezerve, cu a arăta. – Rut. aretij nu poate fi, prin urmare, der. din rom., cum credea Candrea, Elemente, 400. Vezi definitia »

ACARÉT, acareturi, s. n. 1. Construcție auxiliară care ține de o gospodărie. 2. (La pl.) Unelte de gospodărie, mai ales agricole. – Din tc. akaret. Vezi definitia »

ANSERMET, Ernest (1883-1969), compozitor, dirijor și muzicolog elvețian. Promotor al muzicii contemporane. Lucrări teoretice („Bazele muzicii în conștiința umană”). Vezi definitia »

BERECHÉT, (1, 2) berecheturi, s. n., (3, 4) berecheți, s. m. (Reg.) 1. S. n. Belșug, abundență. ♦ (Adverbial; sens curent) Din belșug, din abundență. 2. S. n. Noroc, prosperitate (neașteptată). 3. S. m. (Ir.) Om care aduce belșug, noroc. 4. S. m. Om șiret, mincinos, șmecher, care înșală pe alții, haimana. – Din tc. bereket. Vezi definitia »

STRĂVÚIET s. n. (Rar) Vuiet puternic și prelungit. – Din stră- + vuiet. Vezi definitia »