NATURALÍSM s. n. 1. curent, tendință în artă și literatură care își propune reproducerea obiectivă a realității, acordând preferință aspectelor urâte, vulgare ale naturii omenești. 2. curent literar apărut în Franța în a doua jumătate a sec. XIX sub influența scientismului și pozitivismului, care susținea ideea determinismului social și biologic în explicarea caracterelor umane. 3. stil ornamental caracterizat prin motive inspirate din natură. 4. doctrină potrivit căreia nu există supranatural, natura existând prin ea însăși, printr-un principiu imanent ei. 5. doctrină după care viața morală trebuie să se conformeze legilor naturii. (< fr. naturalisme) Vezi definitia »

HIPERURBANÍSM s.n. Schimbare a formei corecte a unui cuvânt datorită unei analogii greșite și din dorința de a-l face să aibă un aspect mai literar; hipercorectitudine. [< fr. hyperurbanisme, cf. gr. hyper – în exces, lat. urbs – oraș]. Vezi definitia »

NEUROARTRITÍSM s. m. predispoziție constituțională către stări patologice articulare, nervoase, de nutriție etc. (< fr. neuro-arthritisme) Vezi definitia »

ORGANÍSM s.n. 1. Totalitatea organelor care formează o ființă; corp, ființă. 2. (Fig.) Ceea ce se prezintă, funcționează ca un tot unitar; organizație. [< fr. organisme]. Vezi definitia »

DECADENTÍSM s. n. 1. denumire dată unor curente literar-artistice de la sfârșitul sec. XIX, caracterizate prin disoluție a valorii, prin ruperea din contextul celorlalte valori. 2. mișcare literar-artistică europeană, caracterizată prin revolta împotriva rigidităților școlii parnasiene, cultivarea brutală a inovațiilor formale și a senzațiilor tari, prin rafinament stilistic ajuns la apogeu care se va dizolva în simbolism. (< fr. décadentisme) Vezi definitia »