OPOZÍȚIE s. f. I. 1. raport dintre două lucruri sau situații opuse, contrare; contrast. ◊ raport de excludere între două noțiuni sau judecăți. ◊ diferență cu valoare funcțională între două unități lingvistice. 2. împotrivire, opunere. 3. poziție a unui astru când Pământul se află între el și Soare; (p. ext.) poziție a două corpuri cerești diametral opuse pe bolta cerească. II. grup politic potrivnic partidului care se află la putere; (p. ext.) politica practicată de acest grup. (< fr. opposition, lat. oppositio, germ. Opposition) Vezi definitia »

METALOCHIMÍE s. f. Parte a chimiei care se ocupă cu studiul metalelor. – Din fr. métallochimie. Vezi definitia »

COSMOBIOLOGÍE s.f. Astrobiologie. [Gen. -iei. / < fr. cosmobiologie]. Vezi definitia »

IATROGENÍE s. f. stare psihică produsă pe cale psihogenă de către medic, de tratament sau de condițiile spitalizării. (< fr. iatrogénie) Vezi definitia »

SOLÚȚIE, soluții, s. f. 1. Amestec omogen compus din două sau mai multe substanțe chimice (dintre care una este de obicei lichidă) dispersate la scară moleculară în diverse proporții. 2. Operație mintală care, analizând o pluralitate, o complexitate de elemente care se întrepătrund, rezolvă o dificultate, o problemă teoretică sau practică; ansamblul deciziilor și actelor care pot rezolva o dificultate; mod de a rezolva o dificultate, o problemă. ♦ Răspuns la o problemă. 3. (În sintagma) Soluție de continuitate = întrerupere a continuității; separare a părților care mai înainte erau legate între ele sau continue. [Var.: (înv.) soluțiúne s. f.] – Din fr. solution, lat. solutio, -onis. Vezi definitia »