SCUIPÁ, scúip, vb. I. 1. Intranz. A elimina din gură salivă, flegmă etc. cu o mișcare specifică a buzelor și a limbii. ♦ Tranz. A arunca scuipat asupra (sau în urma) cuiva sau a ceva (sau a face numai gestul respectiv), în semn de batjocorire, de înjosire, de dispreț; fig. a-și manifesta disprețul față de cineva (prin cuvinte, atitudini etc.). ♦ Tranz. A da, a azvârli ceva afară din gură, p. ext. din gâtlej sau din plămâni; a expectora. ◊ Expr. (Fam.) A-și scuipa plămânii = a) se spune despre bolnavii de tuberculoză care tușesc și expectorează des; b) se spune pentru a arăta că cineva depune eforturi deosebite pentru ceva (fără rezultatele scontate). A scuipa sânge = a avea o hemoptizie. 2. Tranz. A elimina (ajutat de salivă) un corp străin aflat sau introdus în gură. 3. Intranz. și tranz. Fig. A arunca ceva cu forță. – Lat. *scupire. Vezi definitia »

a gripa (cuiva) carburatorul expr. (er. – d. bărbați) a ejacula în vaginul partenerei de sex. Vezi definitia »

MEA CULPA [pron. MÉ-A CÚLPA] s. n. inv. formulă prin care cineva își recunoaște o greșeală. (< lat. mea culpa, greșeala mea) Vezi definitia »

SUPÁ, supez, vb. I. Intranz. A lua masa seara târziu (după un spectacol). – Din fr. souper. Vezi definitia »

ZÁPA interj. (Rar; repetat) Cuvânt care imită lătratul câinelui. [Var.: zap interj.] – Onomatopee. Vezi definitia »