ÍCTUS s. n. 1. accent care cade pe una din componentele unui picior metric. 2. partea cea mai reliefată a unui motiv melodic, asupra căreia cade accentul. 3. (med.) atac morbid, subit; șoc. (< fr., lat. ictus) Vezi definitia »

DÓCHMIUS s. m. picior de vers antic compus dintr-o silabă scurtă, două lungi, urmate de o silabă scurtă și iarăși de una lungă. (< fr., lat. dochmius, gr. dokhmios) Vezi definitia »

APÚS², -Ă, apuși, -se, adj. Dispărut pentru totdeauna; stins, trecut. Vremuri apuse. – V. apune. Vezi definitia »

AVENARIUS, Richard (1843-1896), filozof german. Prof. univ. la Zürich. Unul dintre întemeietorii teoriei epistemologice a cunoașterii, numită empiriocriticism. Vezi definitia »

ANTIVÍRUS, antiviruși, s. m. Substanță care împiedică dezvoltarea virușilor. – Din fr. antivirus. Vezi definitia »