HIPOCÁMP s.n. 1. (Mit.) Animal fabulos cu corp de cal, cu două picioare și terminat printr-o coadă de pește, care trăgea carul lui Neptun. 2. Mic pește de mare de forma unui cal. [< fr. hippocampe, cf. lat., gr. hippokampos]. Vezi definitia »

TÂMP, -Ă, tâmpi, -e, adj. 1. (Înv. și pop.; adesea substantivat) Prost; tâmpit (1). 2. (Reg.; despre instrumente ascuțite) Cu vârful sau cu tăișul tocit, știrbit; tâmpit (2). – Din sl. tonpŭ. Cf. magh. tompa. Vezi definitia »

timp necesar pentru pronuntarea unei silabe scurte. Vezi definitia »

psihopómp, -ă adj. (mit.; despre Caron, Apolo și Orfeu) care conducea sufletele morților. (< fr. psychopompe) Vezi definitia »

cîmp (-puri), s. n. – 1. Șes, cîmpie. – 2. Teren lucrat, ogor, lan; activități proprii agriculturii. – 3. Fond, teren, teatru, scenariu în care se desfășoară o acțiune sau în care se situează o acțiune sau în care se situează un obiect. – 4. Fond. – 5. În heraldică, sferă, domeniu. – 6. Regiune, porțiune, suprafață. – 7. Frîu. – Var. cîmp (pl. cîmpi). Mr. cîmpu, megl. cǫmp. Lat. campus (Pușcariu 361; Candrea-Dens., 338; REW 1563; DAR); cf. it., sp., port. campo, prov., cat. camp, fr. champ. Pl. cîmpi se folosește aproape exclusiv în expresiile a bate cîmpii, a lua cîmpii. Der. cîmpean, adj. (țărănesc, campestru); cîmpeancă, s. f. (țărancă); cîmpenesc, adj. (țărănesc, rustic); cîmpenește, adv. (în mod rustic); campestru, adj. (campestru), din it. campestro; cîmpină, s. f. (ogor); cîmpos, adj. (neted, plan). După Candrea, Elementele, 403, din rom. provin rut. kempa, kympyna „insuliță”. Vezi definitia »