datór (datoáre), adj. – 1. Care are de plătit o datorie, debitor. – 2. Obligat. – Var. datoriu, (Trans., Banat) dător(i), detori(u). Mr. dător. Lat. *dĕbĭtorius, în loc de dĕbĭtor (Cipariu, Gram., 86; Pușcariu 486; Candrea-Dens., 473; REW 2492; Tiktin; Candrea); cf. prov., sp. deudor, port. devedor. Vocalismul indică producerea unei contaminări semantic normală, cu dare. – Der. datoriu, s. n. (înv., datorie, obligație); datori (var. datora), vb. (a face datorii; a trebui); datorie, s. f. (sumă de bani sau orice alt bun datorat cuiva; obligație morală); datorință, s. f. (înv., datorie, obligație); datornic, s. m. (dator, debitor), fără a părea important de decis dacă vine de la datorie (Graur, Noms dágent, 26), sau de la dator (Pușcariu, Dacor., VII, 446); îndatori (var. îndatora), vb. (a da credit, a da împrumut; a obliga); îndatoritor, adj. (generos, serviabil), alb. dëtürë „datorie”, detores „datornic” (cf. Meyer 66) ar putea proveni din rom. Vezi definitia »

a-și trage televizor expr. (glum. – d. oameni) a se îngrășa, a face burtă. Vezi definitia »

INSTITUTÓR, -OÁRE s. m. f. (în trecut) învățător (la oraș). (< fr. instituteur, lat. institutor) Vezi definitia »

SUCCESÓR, -OÁRE, succesori, -oare s. m. și f. 1. Persoană care urmează în locul alteia (într-o funcție, într-o demnitate). 2. (Jur.), Persoană care dobândește drepturi și obligații de la o altă persoană; moștenitor. – Din fr. succeseur, lat. successor. Vezi definitia »

AVIATÓR, -OÁRE s. m. f. cel care pilotează un avion, care face parte din echipajul acestuia. (< fr. aviateur) Vezi definitia »