BUFÉT s.n. 1. Mobilă în care se păstrează vesela și tacâmurile. 2. Local în care se vând în general mâncăruri reci și băuturi care se servesc repede (fiind consumate uneori în picioare); loc unde se vând prăjituri, mâncăruri reci, sandvișuri etc. într-o instituție, într-un teatru etc. 3. Mâncăruri servite la un bufet (2). [Pl. -te, -turi. / < fr. buffet, it. buffetto] Vezi definitia »

PACHÉT¹ s. n. 1. reunire de obiecte legate sau învelite laolaltă în hârtie, în carton etc. ♦ (fam.) a trimite pe cineva ~ = a expedia fără voia lui. 2. formă intermediară a semifabricatului la producerea tablei subțiri prin laminare periodică. 3. grup de două-patru trenuri care circulă în același sens între două stații. 4. (sport) pack (2). 5. set, mulțime de probleme, legi, măsuri etc. ♦ ~ de nervi = persoană nervoasă, care se agită continuu. (< fr. paquet, germ. Packet) Vezi definitia »

NOMOTÉT s.m. Membru al uneia dintre comisiile însărcinate cu revizuirea constituției și cu modificarea legilor în vechea Atenă. [< fr. nomothète, gr. nomotheta < nomos – lege, tithemi – a așeza]. Vezi definitia »

biét (biátă), adj. – Sărman, nenorocit, nefericit. Cuvîntul are un sens și o întrebuințare particulară, întrucît reprezintă o calitate pur afectivă, atribuită de vorbitor și în nici un caz intrinsecă obiectului (ca în cazul sp. el pobre hombre, față de el hombre pobre). Din această rațiune, nu este posibilă întrebuințarea sa postpusă (*omul biet), decît în apoziție (omul, biet, nu știa... ) caz în care este de preferat uzul invariabil (femeia, biet, nu știa). Nuanța afectivă puternică este evidentă în întrebuințarea curentă a cuvîntului, cînd este vorba de membrii familiei decedați: bietul tata, bietul frate-meu (cf. sp. mi pobre padre). Presupunem că acest caz indică adevărata semnificație a cuvîntului, caz în care se poate recunoaște în el lat. vĕtus „vechi”, care s-a întrebuințat de asemenea din epoca clasică desemnînd „strămoșii, cei morți”. În acest caz, bietul Petre a început prin a însemna „răposatul Petre” și apoi, printr-o asociație de idei firească, „bietul Petre” (cf. și săracul Petre). Fonetismul lui vetus › biet este normal; cf. și it. vieto „trecut, vechi”. Ex. it. arată că acuz. lui vĕtĕrem fusese abandonat încă din lat. vulg., și cuvîntul a fost redus la tipul. decl. a doua. Celelalte explicații încercate pînă acum par destul de improbabile. S-a presupus că este vorba de sl. bĕdĭnŭ (Cihac, II, 13; Pușcariu 201; DAR), în ciuda imposibilității fonetice; de la lat. vietus „ofilit, slab” (Diez; Densusianu, Hlr., 90; cf. REW 9325), în ciuda dificultăților semantice; sau de la lat. biliatus (Giuglea, Dacor., III, 765-7; cf. REW 9645). Din rom. provine săs. bdjetisch. Vezi definitia »

TAIFÉT, taifeturi, s. n. (Înv.) Taifas. [Var.: taefét s. n.] – Et. nec. Vezi definitia »