Definita cuvantului talon
TALÓN s. n. 1. partidă la unele jocuri de cărți. 2. porțiunea de deasupra călcâiului unui ciorap. 3. marginea tare și îngroșată a unei anvelope, care se introduce în janta roții. 4. parte care rămâne la cotorul unui chitanțier, bonier etc. după ce s-au rupt părțile detașabile. ◊ document eliberat călătorilor cu avionul, sau cu vaporul care certifică existența biletului sau permite controlul trecerii lor prin diversele servicii ale (aero)portului. 5. (arhit.) mulură convex-concavă formată din două sferturi de cerc care se racordează. 6. (muz.) piesă montată la capătul de jos al unui arcuș. (< fr. talon)
Sursa: MDN
Sursa: MDN
Cuvinte ce rimeaza cu talon
ARMAGEDON (în „Noul Testament”), cîmp de luptă unde, în ziua Judecății de Apoi, ar urma să se dispute bătălia apocaliptică între forțele binelui și ale răului. Vezi definitia »
GHIDÓN s. n. 1. bară transversală cu mânere, fixată de furca unei biciclete, motociclete etc., care comandă roata din față. 2. (mar.) pavilion de saulă, în formă de dreptunghi, care arată clubul de care aparține o ambarcație sportivă sau campania de navigație a unei nave comerciale. (< fr. guidon) Vezi definitia »
COLÓN3, coloni, s. m. Unitate bănească în Costa Rica și în Salvador. – Din sp. colono. Vezi definitia »
canón (canoáne), s. n. – 1. Normă, regulă, precept. – 2. Parte din slujba liturgică, ce se consideră definitv și de neclintit fixată de tradiție. – 3. Unitate muzicală a imnurilor liturgice. – 4. Compoziție muzicală în contrapunct. – 5. Instrument muzical vechi. – 6. Pedeapsă dată preoților, sau de către preoți (în timpul spovedaniei), conform canoanelor. 7. Chin, suferință. – Mr. canone. Ngr. ϰανών (Murnu 11); cf. tc. kanun „regulă”, alb., bg. kanon. Este cuvînt pop. cu sensul 7, cel puțin în Munt. și Mold. Der. canonarh, s. m. (monah însărcinat cu orînduirea slujbei; copil care ajută la biserică pe cel care dirijează corul, recitînd bucățile pe care acesta le va cînta apoi); canonarhisi, vb. (a îndeplini funcția de canonarh); canoneală, s. f. (pedeapsă); canoni, vb. (a impune penitență; a pedepsi; a chinui, a tortura); canonisi, vb. (a stabili drept canon; a canoniza; a impune penitență), cf. Gáldi 152. – Der. neol. canonic, adj.; canonic, s. m.; canonical, adj.; canonicat, s. n.; canoniza, vb. Vezi definitia »
beton, adj. invar. 1. solid, indestructibil. 2. (în fotbal – d. apărare) impenetrabil, de nedepășit. 3. formidabil, excelent. Vezi definitia »