DISCRÉȚIE s. f. 1. Calitatea de a păstra o taină încredințată. ◊ Expr. A păstra discreția = a nu răspândi o știre, a nu divulga un secret încredințat. ♦ Rezervă în atitudine, reținere în vorbe și în fapte. 2. Fig. Calitatea de a nu atrage atenția, de a nu șoca (prin aspect). 3. (Fam.; în loc. adv. și expr.) La discreție = cât poftești, cât vrei, fără nici o restricție, din belșug. A fi (sau a ajunge, a rămâne, a pune, a lăsa) la discreția cuiva = a fi (sau a ajunge etc.) la bunul plac, la dispoziția cuiva, supus puterii abuzive, capriciilor cuiva. [Var.: (înv.) discrețiúne s. f.] – Din fr. discrétion, lat. discretio, -onis. Vezi definitia »

IDEOGENÍE s. f. (Rar) Formare a ideilor. [Pr.: -de-o-] – Din fr. idéogénie. Vezi definitia »

OCLÚZIE s.f. v. ocluziune. Vezi definitia »

FOMENTÁȚIE s.f. Aplicarea în scop terapeutic a unui medicament cald pe o parte a corpului; (pop.) oblojire. ♦ Medicament folosit în acest scop. [Gen. -iei. / < fr. fomentation]. Vezi definitia »

RABDOMANȚÍE [< fr.; gr. rhabdos „baghetă” + manteia „divinație”] s.f. Căutarea unor obiecte ascunse și îndeosebi a apei subterane (în scopul realizării de fântâni) cu ajutorul unei baghete care se crede că începe să vibreze în locul respectiv. Sursa: Dicționar Enciclopedic, vol. VI, R-Ș, 2006. Vezi definitia »