CONCILIÁȚIE s.f. 1. Împăcare; conciliere; procedură de împăcare, în dreptul internațional, urmărind înlăturarea conflictelor. 2. (Lit.) Figură retorică în care se folosește un argument „ostil” pentru propria cauză. [Pron. -li-a-, gen. -iei, var. conciliațiune s.f. / < fr. conciliation, cf. lat. conciliatio]. Vezi definitia »

PSIHOFIZIOLOGÍE s. f. ramură a psihologiei care studiază procesele psihologice în raport cu cele fiziologice din organism. (< fr. psychophysiologie) Vezi definitia »

OSTEONEVRALGÍE s. f. nevralgie a oaselor, datorită unei inflamații cronice. (< fr. ostéonévralgie) Vezi definitia »

VAPOTERAPÍE s. f. (med.) tratament cu vapori sau cu apă fin pulverizată. (< fr. vapothérapie) Vezi definitia »

BAZIOTRIPSÍE s.f. (Med.) Operație obstetricală constând în zdrobirea craniului fetal cu ajutorul unui instrument special în cazul când fătul nu poate fi extras prin craniotomie. [Pron. -zi-o-. / < fr. basiotripsie]. Vezi definitia »