ȘÁTRĂ, șatre, s. f. 1. Cort în care se adăpostesc țiganii nomazi; p. ext. grup de corturi care alcătuiesc locuințele unei comunități țigănești nomade. ◊ Loc. adj. De șatră = țigănesc; nomad. ◊ Expr. (Fam.) A umbla (sau a se muta) cu șatra = a se muta deseori, pe neașteptate, cu toate lucrurile, din loc în loc. ♦ Comunitate de țigani nomazi. 2. (Înv.) Cort de tabără. 3. (Pop.) Construcție rudimentară care servește ca adăpost pentru vite, pentru uneltele gospodăriei etc. ♦ Baracă de scânduri, acoperită cu pânză, în care negustorii își vând mărfurile la târg. [Pl. și: șetre] – Din bg., scr. šatra, magh. sátor. Vezi definitia »

SUPRAMÚNCĂ s. f. (Ec. pol. ) Munca prestată de muncitori peste munca necesară, prin care, după teoria marxistă, se creează plusprodusul. – Supra- + muncă (după fr. surtravail). Vezi definitia »

HUTUPÁLĂ s. m. (Reg.) Epitet dat unui om lacom; mâncău. – Din hutupi + suf. -(e)ală. Vezi definitia »

STRÓFĂ s. f. 1. (în tragedia greacă antică) partea cântată de cor, precedând antistrofa și epoda. 2. fiecare dintre diviziunile unei poezii, din mai multe versuri. (< fr. strophe, lat. stropha) Vezi definitia »

EXÉRGĂ s.f. Mic spațiu gol pe o medalie, destinat a fi acoperit cu o inscripție. ♦ Inscripție, dată etc. gravată pe o medalie. [< fr. exergue, cf. gr. ex – afară, ergon – lucru]. Vezi definitia »