OS, oase, s. n. 1. Element de bază al scheletului vertebratelor, caracterizat prin structura lui dură, solidă și rezistentă, de culoare albă. ◊ Os mort = umflătură a unui os (de obicei a oaselor de la picioarele de dinapoi ale calului) provenită dintr-o lovitură, dintr-un efort sau transmisă pe cale ereditară. ◊ Expr. A(-i) ajunge (cuiva) cuțitul la os = a nu mai putea îndura un rău; a-și pierde răbdarea. A băga (sau a-i intra cuiva) frica (sau spaima etc.) în oase = a (se) speria, a (se) îngrozi. A fi numai piele și oase sau a-i număra oasele = a fi foarte slab. A(-i) trece (cuiva) os prin os = a fi extrem de obosit. Până la (sau în) oase sau până la (sau în) măduva oaselor = în tot corpul; foarte mult, adânc. A-i rupe (sau a-i muia cuiva) oasele = a bate foarte tare pe cineva. A-i rămâne (sau a-i putrezi) oasele (pe undeva) = a muri departe de casă, prin locuri străine. A căpăta (sau a avea, a dobândi etc.) un os de ros = a obține (sau a avea) un avantaj, un profit. ♦ Os (1) sau material cornos prelucrat, întrebuințat la fabricarea unor obiecte, în industrie, în arte decorative etc. 2. Fig. (La pl.) Trup; ființă, făptură. 3. Fig. Neam, familie, viță. ◊ Expr. (A fi) din os sfânt (sau din oase sfinte, din os de domn sau domnesc) = (a fi) din neam domnesc, din familie domnitoare. 4. Compus: osul-iepurelui = plantă cu miros greu, cu flori trandafirii îngrămădite la vârful ramurilor spinoase (Ononis spinosa). – Lat. ossum. Vezi definitia »

ȚIGĂNÓS, -OÁSĂ, țigănoși, -oase, adj. 1. Negricios, oacheș. 2. Fig. (Fam.) Care are maniere urâte; care se tocmește mult; calic, zgârcit. – Țigan + suf. -os. Vezi definitia »

AȚÓS, -OÁSĂ, ațoși, -oase, adj. (Despre plante) Care are în structura sa fibre sau filamente ușor de desfăcut în firicele sau ațe. ♦ Fig. (Fam.) Îndărătnic, încăpățânat; susceptibil. – Din ață + suf. -os. Vezi definitia »

BĂHNÓS, -OÁSĂ, băhnoși, -oase, adj. (Reg.) Mlăștinos, mocirlos. – Bahnă + suf. -os. Vezi definitia »

SCÂRBÓS, -OÁSĂ, scârboși, -oase, adj. 1. Care provoacă scârbă (1), greață, repulsie, silă; dezgustător, respingător, grețos. 2. Care inspiră dispreț; josnic, detestabil. ♦ Expr. A fi scârbos la gură sau a avea gură scârboasă = a întrebuința vorbe urâte, triviale. 3. (Fam.; despre oameni) Care se îngrețoșează ușor, căruia i se face ușor greață. 4. (Fam.; despre oameni) Greu de mulțumit; dezagreabil, nesuferit. – Scârbă + suf. -os. Vezi definitia »