REZISTÉNȚĂ s. f. I. 1. proprietate a unui material de a rezista forțelor (solicitărilor) exterioare care tind să-l deformeze sau să-l rupă. ♦ ă materialelor = disciplină care studiază stările de tensiune și de deformație ale corpurilor solide sub acțiunea forțelor exterioare. ◊ forță care se opune efectului unei alte forțe. 2. obișnuință a microbilor cu medicamentul administrat, datorită abuzului de antibiotice. 3. forță opusă de un conductor la trecerea curentului electric prin el. 4. rezistor. 5. putere de a rezista la o boală, la oboseală etc. II. împotrivire, opoziție; (spec.) respingere a atacurilor inamicului. ◊ piedică, obstacol, greutate. ◊ mișcare a patrioților care, în țările ocupate de dușmani au luptat împotriva cotropitorilor și a politicii de colaborare cu aceștia; formă de luptă împotriva regimului totalitar comunist. (< it. resistenza, fr. résistance) Vezi definitia »

COSECÁNTĂ s. f. funcție trigonometrică a unui unghi egală cu secanta unghiului complementar. (< fr. cosécante) Vezi definitia »

gîmză s. f. – Varietate de strugure. Bg. gămza (DAR; Conev 47). Vezi definitia »

PRESOPUNCTÚRĂ s. f. acupresură. (< presa + /acu/punctură) Vezi definitia »

MINIVACÁNȚĂ s. f. vacanță scurtă. (< mini¹- + vacanță) Vezi definitia »