MANÍTĂ s. f. 1. substanță organică cu gust dulce, în rășina de frasin și în unele ciuperci, cu acțiune laxativă. 2. boală a vinului datorată manitei (1). (< fr. mannite) Vezi definitia »

DIALÉCTICĂ s.f. I. (Ant.) Arta de a ajunge la adevăr descoperind contraziceri în raționamentul adversarului. II. Teorie generală despre dezvoltarea naturii, societății și gândirii, precum și metodă de cunoaștere și de transformare a lumii. [Cf. fr. dialectique, germ. Dialektik, lat. dialectica, gr. dialektike < dialegomai – discut]. Vezi definitia »

săgetărícă s.f. (reg.) plantă erbacee perenă cu frunzele palmate și lobate, cu flori albastre sau albe; greghetin. Vezi definitia »

ipsómă s.f. (înv.) anafură. Vezi definitia »

OSTEÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a țesutului osos. [Pron. -ste-i-. / < fr. ostéite]. Vezi definitia »