custúră (custúri), s. f. – 1. Lama unui cuțit sau a oricărui instrument tăios. – 2. Cuțit, briceag. – 3. Cuțit care nu taie. – 4. Cuțit de rindea. – 5. Brăzdar de plug. – 6. Cuțit de cizmărie. – 7. Creastă de munte, pisc. – Var. custure, cusutură, cuțitură. Mr. custură. Origine incertă. Apare și în bg., slov. kustura, sb. kùstura, mag. kusztor(a), fapt pentru care s-a considerat de origine sl. (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 89; Conev, 66, 69); însă cuvîntul nu poate fi autentic sl., și mai curînd pare a proveni din rom. (Berneker 652; Skok, Slavia, IV, 338; cf. și Capidan, Raporturile, 207 și Drăganu, Dacor., VII, 109, pentru originea rom. a mag.) Astfel stînd lucrurile, se consideră că custură este o reducere de la cuțitură, din lat. *cotire „a face vîrf”, cu aceeași reducere ca neguțător › negustor sau toți trei › tustrei (Laurian; Tiktin; Pascu, I, 74; DAR; Scriban). Der. din tc. ustura (Popescu-Ciocănel 27), pare puțin probabilă. Vezi definitia »

RABOTÉZĂ, raboteze, s. f. Mașină-unealtă care servește la prelucrarea prin așchiere a metalului; mașină de rabotat. – Din fr. raboteuse. Vezi definitia »

cocoánă-chifteríță s.f. (reg.) coropișniță, conopeștiriță. Vezi definitia »

MICÓZĂ s.f. 1. (Bot.) Boală a plantelor provocată de anumite ciuperci. 2. (Med.) Afecțiune a pielii datorită unor microbi vegetali, care se pot localiza fie pe piele, fie pe firul de păr; pecingine. [< fr. mycose, germ. Mikose, cf. gr. mykes – ciupercă]. Vezi definitia »

IMÁGINĂ, imagini, s. f. (Rar) v. imagine. Vezi definitia »