falángă (fălắngi), s. f. – 1. Sul de lemn în care legau condamnații care erau bătuți la tălpi; era pedeapsa aplicată în vechime și elevilor la școală, desființată înainte de 1850. – 2. Bătaie. – Var. (înv.) falagă. Mr. falangu, megl. fálăgă. Ngr. φάλαγγας (Lokotsch 578), cf. tc. falaka (de unde var.), bg. falaga (› megl.). Este dublet de la falangă, s. f. (os de la degete), din gr. φάλαγξ, prin intermediul lat. phalanga, fr. phalange, și al lui parîngă. – Der. falanster, s. n., din fr. phalanstère; falansterian, adj. Vezi definitia »

ÎNCREMENEÁLĂ, încremeneli, s. f. (Rar) Încremenire. – Încremeni + suf. -eală. Vezi definitia »

DRÁGĂ, drage. s. f. 1. Navă special amenajată sau aparatură cu care se draghează. 2. Instrument în formă de sac sau de plasă cu care se colectează organismele vegetale sau animale de pe fundul apelor. – Din fr. drague. Vezi definitia »

ZOOTÉHNICĂ s.f. Zootehnie. [g.-d. art. zootéhnicii] (cf. engl. zootechnics, germ. Zootechnik) Vezi definitia »

ZOOTOXÍNĂ, zootoxine, s. f. Venin secretat de unele animale, cu efect nociv asupra organismului uman. – Din germ. Zootoxine. Vezi definitia »