RĂSPICÁ, răspíc, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. (Rar) A străbate, a despica. ♦ Fig. A analiza. 2. A rosti, a pronunța clar, lămurit, limpede. ♦ A explica cu claritate. – Răs- + [des]pica. Vezi definitia »

CALCIFICÁ, pers. 3 calcífică, vb. I. Refl. 1. (Despre țesuturi, oase, leziuni pulmonare etc.) A se întări prin depunere de săruri de calciu. 2. (Despre diverse substanțe) A se îmbogăți în carbonat de calciu. – Din calciu. Vezi definitia »

BURICÁ, buric, vb. I Refl. (Reg. și fam.) A se ridica, a se înălța. – Din aburca + buric. Vezi definitia »

ATACÁ vb. I. tr. 1. a efectua un atac. 2. (fig.) a lua atitudine potrivnică față de o situație, de o teorie etc.; a critica, a acuza. 3. a distruge, a mina. ◊ a cere în justiție anularea sau reexaminarea unei hotărâri ori a unui act juridic. 4. a aborda (o problemă, un subiect, o discuție). II. intr. 1. a lua inițiativa într-o întrecere sportivă. 2. a începe executarea unei piese muzicale. III. refl. (fam. a se simți jignit; a se ofusca. (< fr. attaquer) Vezi definitia »

culcá (cúlc, culcát), vb. – 1. A întinde, a lungi, a așeza. – 2. (Refl.) A se întinde, a se culca în pat. – 3. A găzdui. – 4. A trînti, a doborî la pămînt. – 5. A doborî, a omorî. – 6. (Refl.) A se trînti, a se tolăni. – 7. (Refl.) A se culca, a avea relații sexuale cu cineva. – Mr. culcu, megl. culc, istr. cucu. Lat. collǒcāre (Diez, I, 123; Pușcariu 435; Candrea-Dens., 1005; REW 2052; DAR), sau, după Lausberg 26, de la cōlǒcāre, formă atestată, în care ō a trecut la ŭ după sincopă; cf. it. coricare, colcare (lucan. culcá, abruz. culecá, calabr. curcare), prov., cat., sp. colgar, fr. coucher (› sp. colcha). Sensul 7, care apare în sec. XVII (Stoica Ludescu), este comun tuturor limbilor romanice. – Der. culcat, s. n. (acțiunea de a se culca; ora de culcare); culcată, s. f. (palmă, unitate de măsură); culcuș, s. n. (pat; loc de odihnă sau de dormit; șură de paie; bîrlog, vizuină; strat, filon, zăcămînt), mr. culcuș. Vezi definitia »