Definita cuvantului utriculă
UTRÍCULĂ s. f. / utrícul s. m. 1. cavitate mică în țesătura celulară a plantelor; bășicuță plină cu aer care face să plutească pe apă unele plante acvatice. ◊ înveliș al fructului, din concreșterea bracteelor. 2. formație anatomică în formă de sac. ◊ una dintre cele două părți ale vestibulului urechii. (< fr. utricule, lat. utriculus)
Sursa: MDN
Sursa: MDN
Cuvinte ce rimeaza cu utriculă
sélbă (-be), s. f. – Pădure tînără. – Var. silvă. It. selva. Cultism din epoca romantică, fără întrebuințare. Var., direct din lat. – Der. silvic, adj.; silvic, s. m.; silvicultură, s. f., din fr.; silvicultor, s. m., din fr. Vezi definitia »
odấrlă, odấrle, s.f. (reg.) ființă mică, sfrijită, prăpădită. Vezi definitia »
prinsătúră, prinsătúri, s.f. (reg.) prinderea adversarului cu o greșeală la jocul de țintar. Vezi definitia »
MOTORÍNĂ s. f. combustibil lichid obținut la distilarea primară a țițeiului sau a unor produse sintetice. (< germ. Motorin) Vezi definitia »
CANȚONĂ (‹ it.) s. f. 1. Specie a poeziei lirice medievale, de origine provensală, cultivată de trubadurii care cîntau dragostea cavalerilor. Compusă din (3-) 5 sau 7 strofe, ultima mai scurtă, cu un număr nedeterminat de versuri (între 7 și 20) fiecare reluînd primul vers și păstrînd aceeași schemă ritmică. A cunoscut o mare înflorire în sec. 13, datorită poeților Școlii Siciliene și apoi prin Dante, Petrarca și Boccaccio. 2. Cîntec pe mai multe voci în epoca Renașterii, apropiat de cîntecul popular, care cu timpul a devenit o piesă instrumentală de tip polifonic imitativ, pregătind apariția fugii. Vezi definitia »