plăcíntă (plăcínte), s. f. – Turtă, produs culinar cu umplutură de brînză, mere etc. – Mr., megl. plățintă. Lat. plăcenta (Pușcariu 1330; Candrea-Dens., 1399; REW 6556; Rosetti, I, 170), păstrat numai în rom. Der. este confirmată de fonetismul dialectelor. E dubletul lui placentă, s. f., din fr. placenta. – Der. plăcintar, s. m. (persoană care face sau vinde plăcinte); plăcintărie s. f. (patiserie). Din rom. provin rut. paljacyinta (Candrea, Elemente, 403), mag. palacsinta (Miklosich, Fremdw., 116; Edelspacher 21), germ. Palatschinken. Vezi definitia »

COTANGÉNTĂ, cotangente, s. f. Funcție trigonometrică a unui unghi, egală cu tangenta trigonometrică a unghiului complemantar. – Din fr. contangente. Vezi definitia »

PENIȘOÁRĂ, penișoare, s. f. Peniță (1). – Pană¹ + suf. -ișoară. Vezi definitia »

PIXÍDĂ s.f. Tip de fruct uscat dehiscent, care se deschide printr-un căpăcel sau prin ruperea în două. [< fr. pyxide]. Vezi definitia »

cambúză (cambúze), s. f. – Magazie de provizii, pe o navă, cală. Fr. cambuse „bucătărie”. Vezi definitia »