ETICHÉTĂ s.f. I. 1. Bucățică de hârtie, de carton etc. care se aplică pe un obiect și pe care se indică conținutul, destinația etc. 2. (Fig.) Titlu, calitate în care se prezintă cineva sau ceva. 3. (Mat.) Șir de caractere alcătuit după anumite convenții ce indică instrucțiuni în programul unui calculator; marcă¹ (5) [în DN]. II. Ceremonialul uzual al curților monarhilor, în relațiile diplomatice etc. ♦ Reguli, norme de purtare, norme de politețe. [< fr. étiquette]. Vezi definitia »

nătă- Prefix care arată ideea de incapacitate sau prostie. Creație expresivă, pare să se bazeze pe imaginea de vorbire anormală, cf. sp. tonto, bobo, chocho, memo etc. – Der. nătăfleț, adj. (prost, gogoman), comp. teflu și fleț, v. aici; năfletec, adj. (Trans., neghiob, nătărău), metateză a cuvîntului anterior; nătăfleață, s. m. (poreclă pentru persoanele zăpăcite); nătărău, s. m. (gogoman, nătăfleață), cu suf. expresiv (după Cihac, II, 213; legat de cr. tartari „a bîlbîi, a gîngăvi”; după Lambrior, Rom., 350, din lat. natura; după Șeineanu, Semasiol., 229; Philippide, Principii, 97; Tiktin; Candrea și Scriban, din netare ‹ tare, explicație greu de admis fonetic); nătăraucă, s. f. (proastă, neghioabă); nătăraie, s. f. (prostie, nerozie); nătăvălos, adj. (Munt., greoi, stîngaci, leneș), prin asociație cu mătăhălos (după Scriban, cu tăvăli); nătimană (var. nătimală), s. f. (fantoșă, sperietoare), prin încrucișare cu namină sau namilă, sau cu natimă; nătîng, adj. (prost, neghiob, nebun), prin încrucișare cu sl. netęgŭ „muncă” (după Cihac, II, 213, sl. ajunge pentru a explica rom., dar rezultatul nă- indică tratamentul expresiv; după Tiktin și Scriban, din sl. tągŭ „puternic, viteaz”); nătîngi, vb. refl. (a se tîmpi, a se prosti); nătîngie, s. f. (prostie); nătîntoc, adj. (prost, imbecil), pentru a cărui der. cf. sărîntoc; nătîntol, adj. (prost), prin încrucișare cu mototol, cf. și motîntan, motîntoc; neder, adj. (Munt., gogoman, nătăfleață), probabil în loc de *neter, cf. nătărău; netot, adj. (prost, naiv), prin încrucișare cu tot (după Tiktin, Candrea și Scriban, din tot; după Cihac, II, 518, din mag. tót „slav”); netoție, s. f. (prostie); năsărîmb, adj. (tont, prost), în loc de *nătărîmb (cf. var. năstărîmb), probabil prin încrucișare cu sărîntoc (după Cihac, II, 215, din sl. nesramĭnŭ „nerușinat”); năs(t)ărîmbă, s. f. (prostie, minciună); năsărîngă, s. f. (Trans., nerozie, prostie, obrăznicie). Vezi definitia »

MANDRÍNĂ, mandrine, s. f. 1. Dispozitiv de fixare pe o mașină-unealtă a unei piese în vederea prelucrării acesteia sau a unei scule cu care se efectuează operația de prelucrare. 2. (Tehn.) Priboi¹ (1). 3. Sârmă care se introduce în interiorul instrumentelor inelare sau tubulare pentru a le destupa. [Var.: mandrín s. n.] – Din fr. mandrin. Vezi definitia »

STRICTÚRĂ s.f. Strâmtare, îngustare a unui canal sau a unui orificiu al organismului în urma unei boli. [Cf. germ. Striktur, lat. strictura]. Vezi definitia »

ITALICĂ sau APENINICĂ, Peninsula ~ peninsulă în S Europei, între mările Tireniană, Ionică și Adriatică, mărginită la N de C. Padului; 149 mii km². Străbătută de la NV spre SE de M-ții Apenini. Climă mediteraneană. Formează o mare parte a terit. Italiei. Vezi definitia »