DORÍNȚĂ, dorințe, s. f. 1. Stare sufletească a celui care tinde, râvnește, aspiră la ceva; năzuință, dor, aspirație. ♦ Ceea ce constituie năzuința, aspirația cuiva. 2. Poftă, gust (de a mânca, de a bea ceva etc.); voie. 3. Atracție erotică. [Pl. și: dorinți] – Dori + suf. -ință. Vezi definitia »

posmoágă s.f. sg. (reg.) persoană ridată, zbârcită; om bătrân, lipsit de puteri, neputincios, prăpădit, hodorogit; poșmogea. Vezi definitia »

HIPORCHÉMĂ s.f. (Ant.) Cântec însoțit de dans în cinstea zeului Apolo sau a zeiței Artemis. [< gr. hyporchema, cf. fr. hyporchème]. Vezi definitia »

GEOTECTÓNICĂ s.f. Disciplină care studiază structura scoarței Pământului. [Cf. germ. Geotektonik, fr. géotectonique]. Vezi definitia »

OLANDÍNĂ s. f. Țesătură de bumbac în amestec cu celofibră, care imită olanda, folosită la confecționarea lenjeriei de pat, de corp etc. – Olandă + suf. -ină. Vezi definitia »