CONSTRUCTIVÍSM s.n. 1. Orientare estetică, apărută după primul război mondial în artele plastice, literatură și muzică, care tinde să coboare creația artistică la nivelul unui tehnicism pur, golind arta de conținutul ei emoțional. 2. Curent în arhitectură care susține că forma arhitecturală trebuie să fie expresia exclusivă a structurii constructive a clădirii. 3. Concepție care recunoaște rolul activ, creator al gândirii în procesul cunoașterii. ♦ Concepție a școlii intuiționiste din filozofia matematicii, potrivit căreia activitatea constructivă, rațional-intuitivă este baza exigenței matematice. [Cf. fr. constructivisme, germ. Konstruktivismus, rus. konstruktivizm]. Vezi definitia »

regionalism Transilvania – Bicicleta Vezi definitia »

REOTROPÍSM s.n. Tropism propriu unor plante acvatice, prin care ele iau o poziție determinată în raport cu curentul apei; reotaxie. [< fr. rhéotropisme, cf. gr. rheos – curent, tropos – întoarcere]. Vezi definitia »

NEOKEYNESÍSM s. n. ansamblu de teorii economice care încearcă o adaptare sau o corectare a keynesismului, în scopul transformării acestuia într-un instrument de combatere a crizelor inflaționiste. (< fr. néo-keynésisme) Vezi definitia »

NEOCAPITALÍSM s.n. Stadiu recent al capitalismului, caracterizat prin intervenția mărită a statului în economie, progresiva concentrare a societăților pe acțiuni și dezvoltarea unei societăți de consum. [Cf. it. neocapitalismo]. Vezi definitia »