Definita cuvantului nomenclatură
NOMENCLATÚRĂ, nomenclaturi, s. f. 1. Totalitatea termenilor întrebuințați într-o anumită specialitate sau într-un anumit domeniu de activitate, de obicei organizați metodic. 2. Listă, catalog etc. conținând titluri de opere, nume proprii, denumiri ale obiectelor dintr-un domeniu (organizate într-un anumit fel). 3. Spec. Schemă de organizare a unei instituții conținând enumerarea posturilor sau a instituțiilor care se află în subordine, sub tutela sa. – Din fr. nomenclature, lat. nomenclatura.

Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu nomenclatură
mămălígă (mămălígi), s. f.1. Terci sau pastă de făină de porumb fiartă, formează baza alimentației țăranului în majoritatea regiunilor țării, înlocuind pîinea. – 2. Prostănac. – Var. (munt.) măligă.Mr. mumalig. Creație expresivă, bazată pe consonanța mama „hrană” (P. Papahagi, Notițe, 31; Capidan, Dacor., VII, 131; cf. Graur, BL, IV, 97), cf. mamă și mr. mamă „terci pentru copii”, sau, mai probabil, pe lat. mamilla cu suf. diminutival -ică sau -igă. Apare în toate idiomurile balcanice: tc. mamaliga, ngr. μαμαλίνγα, alb. mamalingë, mag. mamaliga, bg. mamaliga, sb., cr. mamaljuga, rut. mamalyg, cuvinte explicabile suficient prin rom. Fără îndoială, s-a semnalat ca sursă pentru rom. ven. melega „hrișcă” (Cihac, II, 185; Meyer, Türk. St., I, 2), der. care nu pare probabilă. Cf. mălai, mămăruță. Der. mămăligar, s. m. (țăran; nătîng; valah); mămăligos, adj. (moale, răscopt). Pentru împrumuturi străine, cf. Miklosich, Wander., 17; Miklosich, Fremdw., 108; Candrea, Elemente, 403; Berneker, II, 15; Weigand, Jb., XVIII, 365; Capidan, Raporturile, 225, 232; Vasmer, II, 93. – Der. neol. mamelă, s. f. (țîță), din fr. mamelle; mamifer, s. n., din fr. mammifere; mamelon, s. n. (sfîrc), din fr. mamelon. Vezi definitia »
DÁTĂ s.f. Timp în care s-a petrecut, s-a făcut sau trebuie să se facă ceva; indicația acestui timp. [< fr. date, it. data]. Vezi definitia »
FTALEÍNĂ s.f. Materie colorantă, incoloră în mediu acid sau neutru și roșie purpurie în mediu bazic. [Pron. -le-i-. / < fr. phtaléine]. Vezi definitia »
MONOCITÓZĂ, monocitoze, s. f. (Med.) Boală caracterizată prin creșterea monocitelor din sânge. – Din fr. monocytose. Vezi definitia »
brîncă (-ci), s.f. – 1. Mînă. – 2. Membru anterior la animale, labă. – 3. Împinsătură, ghiont, vînt (se folosește de preferință la pl.). Lat. branca (Diez, Gramm., I, 30; Pușcariu 220; REW 1285; Candrea-Dens., 182; DAR); cf. it. branca, prov., sp., port. branca, fr. branche. În limba literară, aproape numai cu sensul 3; cu sensul de „mînă” este încă folosit curent în vestul Trans. (ALR 49). Pentru cuvîntul lat., cf. Kurylowicz, Mélanges Vendryes, Paris, 1925, p. 206. Der. brîncălău, adj. (cu labe mari); brînciș, adv. (cu fața în jos, pe burtă); brîncuță, s.f. (plante, Sisymbrium, officinale; Nasturtium palustre; Nasturtium officinale); îmbrînci, vb. (a împinge violent, a înghionti); îmbrînceală, s.f. (ghiont, brînci; înghesuială, îngrămădeală, mulțime); îmbrîncătură, s.f. (înv., brînci); îmbrîncitură, s.f. (brînci). Din rom. a trecut în mag. bringa (Edelspacher 10). Vezi definitia »
Căutați cuvinte ce încep cu litera: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z