Definita cuvantului front
front (frónturi), s. n. – Loc unde se dau lupte militare. Fr. front, cf. frunte. – Der. frontal, adj., din fr. frontal; frontavoi, s. m. (ofițer care și-a cîștigat gradele fără studii de bază, pe front), din rus. frontovoi (Graur, BL, IV, 83), astăzi înv.; frontieră, s. f., din fr. frontière; frontispiciu, s. n., din fr.; fronton, s. n., din fr.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu front
FONOIZOLÁNT, -Ă, fonoizolanți, -te, adj. Care izolează fonic. [Pr.: -no-i-] – Fon[ic] + izolant. Vezi definitia »
TERMOELEMÉNT, termoelemente, s. n. (Tehn.) Termocuplu. – Din engl. thermoelement. Vezi definitia »
frecvént (frecvéntă), adj. – Care se întîmplă des. – Var. frecuent. Lat. frecuentem (sec. XIX), cu pronunțarea germ. (var., cu pronunțarea it.). – Der. frecventa (var. frecuenta), vb. (a merge des într-un loc); frecvență (var. frecuență), s. f. (repetarea deasă a unei acțiuni). Vezi definitia »
EPOLMÉNT s.n. (Constr.) Zid de susținere. [< fr. épaulement]. Vezi definitia »
RETICÉNT, -Ă adj. care manifestă reticență. (< fr. réticent) Vezi definitia »