SELEÁM-CEAÚȘ, seleam-ceauși, s. m. (Înv.) Reprezentant al domnului care mergea înainte și anunța tuturor sosirea acestuia. – Din tc. selâm-çavuș. Vezi definitia »

nóciagaș, nóciagași, s.m. (reg.; înv.) nume dat unui titlu în ierarhia nobilimii maghiare; persoană care avea acest titlu; nemeș. Vezi definitia »

făgáș (-șe), s. n. – Urmă, brazdă, urmă de roată. – Var. (Mold., Trans.) vagas, ogaș, hogaș, (Trans.) hăgaș, hăgău. Mag. vágás (Cihac, II, 537; Gáldi, Dict., 95; DAR). După Drăganu, Dacor., VI, 275, alterarea consoanei inițiale se explică prin încrucișarea cu mag. forga „cotitură”, ipoteză puțin probabilă. Cf. sb., cr., rut. vagaš. După DAR, var. hăgău ar proveni din mag. hágo. – Der. hoagă, s. f. (groapă cu apă; pîrîu). Vezi definitia »

ghiulúș (-șuri), s. n. – Adunare. Mag. gyüles (DAR). Sec. XVIII, înv. Vezi definitia »

PONTÁȘ¹, pontași, s. m. (Înv.) Țăran clăcaș. – Pont² + suf. -aș. Vezi definitia »