mílă (míle), s. f. – 1. Compasiune, pietate. – 2. Grație, ajutor divin. – 3. Pomană. – Mr. nilă. Sl. milŭ, f. mila „demn de compasiune” (Miklosich, Lexicon, 368; Cihac, II, 196; Berneker, II, 58; Tiktin). – Der. milos, adj. (cu milă); milog, s. m. (care cerșește), cu suf. -og, ca olog, slăbănog, șontorog; milogi, vb. refl. (a cere de pomană; a se ruga, a se umili); milogeală, s. f. (cerșetorie); milogie, s. f. (cerșetorie); milogime, s. f. (mulțime de milogi); milui, vb. (a avea milă, a compătimi; a da de pomană); nemiluit, adj. (care nu a primit de pomană; nemilos, neomenos; excesiv, enorm); milosîrdie, s. f. (înv., milă), din sl. milosrŭdije; milosîrd, adj. (milos), din sl. milosrŭdŭ; milosîrdi, vb. refl. (a avea milă), din sl. milosrŭditi; miloste, s. f. (înv., milă), din sl. milostĭ; milostenie, s. f. (pomană, caritate), din sl. milostyni; milostiv, adj. (clement, caritativ), din sl. milostivŭ; milostivă, s. f. (avrămeasă, Gratiola officinalis; duh rău); milostivenie, s. f. (clemență, milă), încrucișare între milostenie și milostiv; milostivi, vb. refl. (a avea milă, a compătimi pe; refl., a binevoi, a catadicsi); milostivnic, adj. (milos); nemilos, adj. (inuman, fără milă); nemilostiv, adj. (fără milă); înmiloșa, vb. refl. (înv., a i se face milă, a catadicsi); milcui, vb. refl. (a cere, a cerși), din bg. milkam se, care apare numai cu sensul modern de „a se răsfăța”; milcuitură, s. f. (înv., implorare), din milcui cu suf. expresiv -și. Cf. umili. Vezi definitia »

ZGÁIBĂ, zgáibe, s. f. ~ 4. (Cuvânt de ocară) Drac. (din lat. scăbĕre = a se scărpina, cf. alb. zgebë = râie, it. scabbia = râie; în privința formei, cf. habeat > aibă; etimonul lat. nu a fost acceptat din cauza dificultății semantice, dacă se pleacă de la sensul de râie propriu lui scabies; dar se poate presupune că etimonul lat. păstra de asemenea înțelesul său etimologic, de mâncărime, ceea ce provoacă scărpinatul, sens ce corespunde cuv. rom.) Vezi definitia »

câșélniță, câșélnițe, s.nf. (reg.) firidă cu două ușițe. Vezi definitia »

STEREOACÚSTICĂ s.f. Ramură a acusticii care se ocupă cu determinarea direcțiilor din care vin sunetele. [Pron. -re-o-a-, gen. -cii. / cf. fr. stéréoacoustique]. Vezi definitia »

LÍTRĂ, litre, s. f. 1. (Pop.) Măsură de capacitate sau de greutate egală cu un sfert de litru sau de kilogram. ♦ Vas care are această capacitate; conținutul acestui vas. 2. Măsură de capacitate sau de greutate folosită în trecut, egală cu circa o treime de litru sau de kilogram. ♦ Vas care avea această capacitate; conținutul acestui vas. – Din ngr. lítra. Vezi definitia »