Definita cuvantului gălăgi
gălăgí (-gésc, -ít), vb. – (Înv.) A face zgomot, a striga, a țipa. Sl., cf. rus. galačitĭ „a certa”, pol. gałuszyć (Cihac, II, 113), de la radicalul glasŭ, cf. glas. – Der. gălăgie, s. f. (zgomot, larmă); gălăgios, adj. (zgomotos; certăreț).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu gălăgi
scârtogí, scârtogésc, vb. IV (reg.; despre opinci) a repara, a cârpi. Vezi definitia »
tupăngí, tupăngésc, vb. IV (pop.) a bate, a dupăci. Vezi definitia »
BOIAGI (BOIADJI), Mihail G. (c. 1780-c. 1845, n. Buda), cărturar aromân. Autor al unei gramatici a dialectului aromân scrisă în română (cu alfabet latin), greacă și germană. Vezi definitia »
fugí (fúg, fugít), vb. – 1. A alerga, a o lua la goană. – 2. A evada, a scăpa din. – 3. A curge, a se scurge, a trece. – 4. A evita, a ocoli. – Mr. fug, fudzu, fudzită, megl., istr. fug. Lat. fŭgῑre, în loc de clasicul fŭgĕre (Pușcariu 662, Candrea-Dens., 665; REW 3550; DAR), cf. alb. fugoń, it. fuggire, fr. fuir, sp. huir, port. fugir. Cf. fugă. Vezi definitia »
AMĂGÍ, amăgesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) înșela. ♦ Refl. A greși. 2. Tranz. (Rar) A ispiti, a fermeca. – Lat. *ammagire (< gr.). Vezi definitia »