Definita cuvantului ghiară
ghiáră (-re), s. f. – 1. Formație cornoasă ascuțită crescută la vîrful degetelor unor păsări și mamifere. – 2. Cîrlig, cange. – Var. gheară. Lat. *ung(u)lāris, al cărui rezultat normal este *înghiare, separat artificial în în ghiare din rațiuni de fonetică sintactică ușor de înțeles. Cf. unghie. Se cuvine să adăugăm că acest cuvînt lipsește din dialecte, fapt pentru care pare posibil să fie vorba de o der. internă a limbii rom., plecîndu-se de la unghioară, dim. de la unghie, pronunțat *înghiară (cf. umblu și îmblu). Totuși, Pușcariu, ZRPh., XXVII, 687 (cf. Pușcariu 713; REW 3690; DAR) propune un lat. *garra, de origine celtică, de unde sp. glarra; pentru a evita dificultatea fonetică pleacă de la un dim. garrula, cu metateză *glarra; însă această ipoteză a fost abandonată pentru sp. (Corominas, II, 682-92), și nu poate fi valabilă pentru limba rom. Cihac, II, 101, pleca de la sgîria; și Pușcariu, Dacor., III, 380, din germ. Kralle. Der. înghera, vb. (rar, a apuca, a înhăța); ghera, vb. (a zgîria); gheran, s. n. (braț al cleștelui). – Cf. gheura.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu ghiară
DISTOMATÓZĂ, distomatoze, s. f. (Med.) Boală determinată de infestarea omului cu diferiți distomi; p. restr. gălbează (2). – Din fr. distomatose. Vezi definitia »
TÁSTĂ s.f. Clapă, pârghie specială la instrumentele muzicale cu claviatură. [< it. tasto]. Vezi definitia »
jolteálă s.f. (reg.) plantă folosită la țară pentru a vopsi în galben; gălbenare, dropiță, jugheală. Vezi definitia »
CARABÍNĂ s.f. 1. Pușcă ușoară, cu țeavă scurtă, ghintuită. 2. Cârlig închis cu arc, cu care se prind diferite obiecte. [< fr. carabine, it. carabina]. Vezi definitia »
A PUNE LA CALE O ÎNTÂLNIRE AMOROASĂ a avea o ciocnire la borcan, a se învârti de un sentiment, a rula un sentiment. Vezi definitia »