șiréglă, șirégle, s.f. (reg.) 1. partea de dinapoi a căruței sau carului; codârlă. 2. loitră. 3. grătar pentru nutreț fixat deasupra ieslei, la peretele grajdului. 4. (în forma: șiriglă) deschizătură în peretele grajdului, prin care se dă nutreț vitelor. 5. împletitură de nuiele, în formă de ladă, fixată pe sanie, în care se transportă nutrețul. 6. targă folosită la transportarea pământului, a minereului aurifer etc. 7. năsălie. 8. roabă de transport. 9. capră de lemn pentru transportarea plugului. Vezi definitia »

SORBÓZĂ s. f. Substanță chimică asemănătoare cu fructoza, folosită la sinteza vitaminei C. – Din fr. sorbose. Vezi definitia »

OSTREICULTÚRĂ, ostreiculturi, s. f. Ramură a zootehniei care se ocupă cu cultura stridiilor. [Pr.: -tre-i-] – Din fr. ostréiculture. Vezi definitia »

jábă (jábe), s. f. – Boală a oilor și cîinilor, un fel de aftă. Bg. žaba „borască; boală, aftă” (DAR). Der. au fost tratați din punct de vedere expresiv. – Der. jebos, adj. (bolnav, moleșit). Aceleiași surse sl. îi aparțin jabie, s. f. (mușchi, Polytrichum perigoniale), din sl. žablija „de broască”, datorită asemănării sale cu ouăle de broască; jalbă, s. f. (plantă, Pyrola secunda; boală, aftă), pe care DAR îl pune în legătură greșit cu jale „salvie”; jabrină (var. jebrină, mr. jaghină), s. f. (algă), din bg. žabina „ouă de broască”, cf. rut. žaburina „algă”; jabrac, s. m. (leneș, haimana); janghină, s. f. (mîrțoagă), cu pronunțarea regională bi › ghi (semantismul, plecînd de la ideea de „boală, aftă” › „animal bolnav” › „animal inutil”); janghinos, adj. (om bolnav, sfrijit; îngîmfat); japșe (var. japcă, japină), s. f. (iaz, baltă), cf. bg. žabište „loc cu multe broaște; baltă”; jap, s. m. (bătrîn ramolit); japiu, s. m. (zgîrcit, venetic, om de curînd îmbogățit); japiu, s. n. (perniță de cele două părți ale șeii de călărit); japchin (var. japchină), s. n. (tumoare, furuncul, rană); jepchinos, adj. (jegos, rîios); japiță, s. f. (parte a plugului; zăpăcit, aiurit), din bg. žapica „broască” și „japiță de plug” (Weigand, JB, XIX, 137); jughină, s. f. (jegos); javră (var. jabră, javlă), s. f. (cățel, potaie; om zăpăcit), pare var. de la jabă, cu infixul r, ca în jabrină (în fonetism este posibil să fi influențat tc. yavru „cățel, pui”); jevri, vb. (a lătra; a trăncăni). Pentru javră, a cărei legătură cu jabă a fost indicată numai de Scriban, s-au propus alte soluții: din sl. žebrati „a cerși” (Miklosich, Slaw. Elem., 22; Cihac, II, 156); de la jevri și acesta din sl. živorati „a trăi”, cu semantismul lui jivină (Philippide, Principii, 297); creație spontană, care imită sunetele scoase de cîine, cf. poitev. jabrailler „a urla” (Șeineanu, Chien, 224); din rut. žavra „cîine jigărit” (Tiktin; DAR; Candrea). Totuși, Candrea, Elemente, 405, credea că rut. provenea din rom. Aceleiași familii îi parține: jarpăn (var. jerpan), s. m. (mîrțoagă), reducere de la jerpănos, adj. (jegos), cf. jepchinos; japcă (var. jepciu), s. f. (costum); jarcă, s. f. (piele uzată sau de calitate proastă; babă ramolită; animal bătrîn și inutil), probabil în loc de *jarpcă (DAR), cf. sb. žavka „piele”; jarcalete, s. m. (haimana, vagabond); jarcalău, s. n. (zdreanță); jerchinos, adj. (zdrențăros); jerpeli, vb. (a roade, a uza, a deteriora), cu suf. expresiv -li, pe baza lui jerpan (după Cihac, II, 156 și Bogrea, Dacor., IV, 825, din pol. szarpanina „acțiunea de a sfîșia”, care pare mai puțin probabilă). Toate aceste cuvinte indică un tratament expresiv, care i-a făcut pe autorii DAR să admită prezența unei rădăcini expresive jarp-, cf. jart. Vezi definitia »

HIPOFÍZĂ s. f. glandă endocrină pe fața inferioară a encefalului; glandă pituitară. (< fr. hypophyse) Vezi definitia »