Definita cuvantului gîdila
gîdilá (gấdil, gâdilát), vb. – 1. A produce, prin atingeri ușoare, o senzație care provoacă rîs. – 2. A măguli, a peria. – Var. gîdili, ghidili. Mr. gádil, gădilare. Tc. gidiklanmak, de unde ngr. (și Brusa) γιδιλίζω (Danguitsis 145), bg. gădeličkam, alb. guduljis. S-au propus mai multe explicații: din dacică (Hasdeu, Col. lui Traian, 1873, 110); din lat. catulῑre (Diez, II, 253); din bg. gădeličkam (Cihac, II, 111; Berneker 367; Skok 68; DAR); din bg. dridel (Conev 90); în legătură cu alb. (Philippide, II, 714; cf. Meyer 133); din lat. *gatellāre (Pascu, I, 91), sau cattellāre (Tiktin); sau anterior indoeurop. (Lahovary 330). Der. gîdeluș (var. gîdiluș), s. n. (joc de copii); gîdileală (var. gîdilătură), s. f. (acțiunea de a gîdila); gîdilici s. n. (faptul de a gîdila); gîdilici, s. m. (Arg., bărbier indolent); gîdilicios, adj. (care se gîdilă). După Murnu, Lehnwörter, 25, ngr. γϰουντουλῶ ar proveni din rom.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu gîdila
TABULÁ vb. I. tr. (Mat.) A pune în tabele; a face o tabulare. [< it. tabulare]. Vezi definitia »
AGRICOLA, Johann (c. 1494-1566), reformator luteran german. A publicat prima colecție de proverbe germane. Vezi definitia »
DEZOLÁ vb. tr. a mâhni adânc, a îndurera, a întrista, a deprima. (< fr. désoler, lat. desolare) Vezi definitia »
DEFERLÁ, pers. 3 deferleáză, vb. I. Intranz. (Despre valuri) A se revărsa, a se sparge, rostogolindu Vezi definitia »
léla adv. – Hoinărind, fără scop. Creație expresivă, care pare să indice ideea de clătinare, de bălăbăneală, ca și cea de gîngăveală și de prostie, cf. sb. lola „a umbla creanga”, pol. lele „prost”, ceh. lyla „neghiob”, sb. lolati se „a hoinări”, napol. lollo „prost”, calabr. lèllu „tont”, sp. lelo „prost”; v. și Iordan, BF, IX, 151 și REW 4860. – Der. leleu, s. m. (prost); teleleu, s. m. (haimana, trîntor); lălîu (var. lălîi), adj. (prost, dezordonat), cf. Battisti, III, 2199; lălăi, vb. (a vorbi aiurea; a îngîna, a cînta încet și monoton), pentru a cărui formulă expresivă cf. lat. lallare, gr. λαλέω, λαλάζω, germ. lallen; lălăială (var. lălăitură), s. f. (îngînare, fredonare); loloti, vb. (Trans., a face zgomot); loloț (var. pl. loloți, loloațe), s. n. (smoc de lînă smulsă de scai la trecerea oilor); loloți, vb. refl. (Trans., a se încîlci). – Cf. lele, tala(lăi), lațe. Vezi definitia »