glávă (-ve), s. f. – 1. Cap. – 2. (Înv.) Capitol. Sl. glava (Cihac, II, 121; Conev 87), cf. bg., sb. glavă, pol. glowa, rus. golova, ngr. γϰλάβα „căpățînă”. Primul sens are totdeauna o nuanță depreciativă. Din sb. pare a proveni glag, s. n. (Banat, colț), prin intermediul unei asimilări. – Der. glăvățînă, s. f. (căpățînă, dovleac), prin încrucișare cu căpățînă, cf. bg. glavetina; glovoț, s. n. (căpățînă); glarhnică, s. f. (șervet răsucit în formă de colac pe care se așază greutatea purtată pe cap), din sl. glavnikŭ „de cap”; glaviznă, s. f. (înv., capitol), din sl. glavizna, împrumut literar. Cf. sglăvoc.

Sursa: DER