TOI, toiuri, s. n. 1. (La sg.) Punctul culminant al unei acțiuni sau al unui fenomen în desfășurare. ♦ (Pop.) Partea principală, miezul unui lucru. 2. Învălmășeală, încăierare; tărăboi, zarvă. 3. (Înv.) Ceată, stol, cârd, grup. – Din tc. toy „banchet”. Vezi definitia »

APÓI adv. 1. După aceea, pe urmă. A venit apoi la mine. ♦ (Cu valoare de conjuncție) Atunci, în cazul acesta, dacă e așa, așa fiind. Dacă e adevărat, apoi ai dreptate. 2. (De obicei precedat de conjuncții; adesea cu valoare de conjuncție) Pe lângă asta, și încă, unde mai pui că; dar; altminteri. Și-apoi era război pe vremea aceea. [Var.: (pop.) păi, poi adv.] – Lat. ad-post. Vezi definitia »

țiclói s.m. (reg.) 1. țiclean. 2. ciocănitoare. 3. pești mărunți. 4. vârf ascuțit de deal. 5. târnăcop. 6. țurțur. Vezi definitia »

coroí, pers. 3 sg. córoie, vb. IV (reg.) 1. (despre mațe) a chiorăi, a ghiorăi. 2. (despre curci) a bolborosi, a grunguni. Vezi definitia »

pristoí (-oésc, -ít), vb. – A zăbovi, a sta, a înceta. Cuvînt în care se confundă două verbe sl., pristojati și prĕstajati (Tiktin). Sec. XVI, înv. Vezi definitia »