grăí (-ăésc, grăít), vb. – 1. A vorbi. – 2. A spune, a rosti. – 3. (Înv., refl.) A se numi, a se chema. – 4. (Mold., refl.) A se pune de acord, a se învoi. – Mr. grescu, gri(ș)i, grire; megl. gres, griri. Sl. (sb.) grajati „a croncăni”. Schimbarea semantică este ciudată, și a fost explicată de Miklosich, Slaw. Elem., 20 și Densusianu, Hlr., 267, ca specifică sl. Petrovici, Dacor., VII, 170, a fost primul care a făcut distincția între sb. grajáti „a vorbi”, etimon al rom., și grȁjati „a croncăni”, cf. Pușcariu, Lr., 292. Der. agrăi, vb. (Trans., a interpela), der. artificial, pe baza modelului germ. reden- anderen (DAR); grai, s. n. (vorbire; limbă, idiom; argou, limbaj; proverb, zicală; înv., discurs, alocuțiune; voce, accent; înv., învoială, tîrguială; înv., verb, cuvînt), cf. mr. grai, mr., megl. grei, din sl., bg. graj „cînt” (Miklosich, Slaw. Elem., 20; Miklosich, Lexicon, 141; Conev 95); negrăit, adj. (de nespus); grăitor, s. m. (vorbitor; la nunțile din Trans., persoană care împrovizează strigăturile); negrăitor, adj. (mut).

Sursa: DER