grắunț (grăúnțe), s. n. – 1. Bob. – 2. Sămînță, boabă. – 3. Glob, bilă, obiect mic și sferic. – Var. grăunte, grăunță. Mr. grăunț, gărnuț. Lat. *granutium sau, după Densusianu, Rom., XXXIII, 279, Candrea-Dens., 765, Pascu, I, 95 și DAR, lat. *granuceum (Pușcariu 730 propunea forma lat. *granuculum, care ar fi dus la alt rezultat), cf. grîu. Fonetismul nu este clar. Cum rezultatul din lat. trebuia să fie în orice caz grănuț, ca în mr., trebuie presupus că s-a adăugat un infix nazal (cf. Pușcariu, Diminutiv., 148), *grănunț, cu disimilare ulterioară. Această explicație este valabilă și dacă plecăm de la grîu, în forma sa primitivă grănu (ca în mr.), cu suf. dim. -uț. – Der. grăunțar, s. n. (regulator la piatra morii de grîu); grăunțos, adj. (granulos); grăunți, vb. (a granula; a face boabe); îngrăunța, vb. (a rotunji; a da nutreț animalelor), cuvînt rar.

Sursa: DER