Definita cuvantului gudă
gúdă (-dă), s. f. – (Trans. de Vest) Cățea. – 2. Prostituată. Pare a fi der. expresivă de la o interj. *gudu (-gudu), paralelă lui cuțu-cuțu, și despre care nu știm dacă s-a folosit pentru a chema sau a mîngîia cîinii, sau dacă mai sugerează această ideea. – Der. guduluș, s. m. (nume de cîine); gudrea, s. f. (nume de cățea); gudră, s. f. (Mold., șmecheră); cutră, s. f. (codoașă), cuvînt care în DAR este considerat că provine din bg. kutra „sărac”, care nu are nuanță depreciativă, iar Scriban din ngr. χύτρα „hîrcă”, dificil din punct de vedere fonetic; gudărie, s. f. (înv., măgulire); gudura (var. guduri), vb. refl. (despre cîini, a se arăta mulțumit; a adula, a măguli, a linguși), mr. gudurire, megl. (găudire), cu suf. expresiv. -ura, cf. flutura (după Șeineanu, Chien, 268, de la *cudura, der. de la coadă; Gaster, Revista critică, I, 31, propunea mag. gedély; după Meyer 133 și DAR, din alb. gudulis „gîdil”, după Șeineanu, Semasiol., 100, din lat. *catulῑre și identic cu gîdila; după Philippide, Principii, 44; Pascu, I, 192; Philippide, II, 663, din lat. *gaudulāre în loc de gaudēre; după Körting 2382, din lat. *conadulāre; după Scriban din lat. *codulāre, de la cauda; după Giuglea, Dacor., II, 886; din got. god- „purcea”, cu suf. germ. -ulo); gudurător, adj. (adulator); gudurătură, s. f. (adulare, lingușire).

Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu gudă
NEURILÉMĂ s. f. nevrilem. (< germ. Neurilemma) Vezi definitia »
SMINTEÁLĂ, sminteli, s. f. 1. Tulburare a minții, scrânteală, nebunie; p. ext. greșeală, abatere. 2. (Înv. și pop.) Stricăciune, pierdere, pagubă; neplăcere. ◊ Loc. adv. Fără sminteală = în mod absolut, negreșit. ◊ Expr. A da (pe cineva) de sminteală = a face (pe cineva) de râs; a da de gol. – Sminti + suf. -eală. Vezi definitia »
SECHÉLĂ, sechele, s. f. (Mai ales la pl.) Urmă, consecință, tulburare funcțională sau organică durabilă rezultată după o boală, după o intervenție chirurgicală etc. – Din fr. séquelle. Vezi definitia »
COHÓRTĂ s. f. 1. unitate tactică din infanteria romană, a zecea parte dintr-o legiune. 2. unitate de organizări sportive de tineri. 3. (fig.) mulțime, ceată. ◊ (biol.) grupare de indivizi în cadrul unei populații, o manifestare fiziologică sau comportamentală simultană. 4. totalitatea de indivizi care a trăit același eveniment demografic în cursul aceleiași perioade de timp. (< fr. cohorte, lat. cohors) Vezi definitia »
CONTRAEXPERTÍZĂ s. f. expertiză spre a verifica o expertiză anterioară. (< fr. contre-expertise) Vezi definitia »
Căutați cuvinte ce încep cu litera: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z