Definita cuvantului hali
halí (halésc, halít), vb. – A mînca, a înfuleca, a se ghiftui. Țig. ha-, part. halo „a mînca” (Vasiliu, GS, VII, 116; Graur 159; Juilland 166). – Der. haleală, s. f. (mîncare); halap, s. m. (mîncău); halie, s. f. (foame); haleaos, s. n. (mîncare); halos, adj. (mîncău); nehalit, adj. (flămînd). Cf. țig. sp. jalar „a mînca”, jallipen „mîncare” (Besses 92; Claveria 126). Sînt cuvinte familiare sau de arg.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu hali
hălí (-lésc, -ít), vb. – 1. A lua, a pune mîna pe. – 2. A arunca (mingea). Origine incertă. Dicționarele, fără nici o explicație pe care s-o cunoaștem, confundă acest cuvînt cu cel anterior, ceea ce nu pare posibil (hăli circulă numai în Mold. și hali mai ales în Munt.; nu se spune niciodată hali pentru sensurile lui hăli, nici invers; și, în sfîrșit, trecerea semantică de la „a mînca” la „a arunca” pare dificil de explicat). Pare a fi vorba de un cuvînt sl. (Cihac, II, 133; DAR; Candrea), cf. rut. chałyty sja „a se grăbi”, pol. galić „a arunca mingea”, din sl. galiti „a sări”. Vezi definitia »
KALI- v. kaliu. Vezi definitia »
rătălí (-lésc, -ít), vb. – A se retrage. – Var. rătări. Germ. retirieren (Mîndrescu 77; Tiktin). În Trans. Vezi definitia »
povelí (-lésc, -ít), vb. – A porunci. Sl. povelĕti (Tiktin). Sec. XVI, înv. – Der. povelenie, s. f. (ordin), înv., din sl. povelĕnije. Vezi definitia »
spaniolí vb. (înv.; despre persoane) a atribui obiceiuri, deprinderi, maniere de spaniol; a considera, a trata drept spaniol. Vezi definitia »