Definita cuvantului harță
hárță s. f. – Încăierare, ceartă. – Var. (înv.) harț. Mag., pol. harc (Cihac, II, 505; Berneker 377; DAR; Gáldi, Dict., 92), cf. arțag. – Der. hărtaș, s. m. (luptător, combatant); hărțui, vb. (a ataca; a începe lupta; a urmări, a sîcîi, a pisa); hărțeli, vb. (a deranja, a supăra, a chinui), cu suf. expresiv -li; hărțuială, s. f. (faptul de a hărțui); hărțuitor, adj. (care hărțuiește); hărăți, vb. (a hărțui), care, după Scriban, Arhiva, 1912 și DAR, ar proveni din mag. hergelni (herécelni) „a ațîța”, ipoteză ce pare inutilă; hărăție, s. f. (înv., combativitate; vitejie); hărățag, s. n. (rar, provocare), rezultat dintr-o încrucișare cu arțag; hărăț, s. m. (persoană care hărțuiește; viteaz), sec. XVII, înv.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu harță
tibiálă, tibiále, s.f. (înv.) pulpar, jambieră. Vezi definitia »
FRANȘÍZĂ, franșize, s. f. (Ec.) V. franciză. Vezi definitia »
MELÍTĂ s.f. Medicament preparat cu miere. [< fr. mellite]. Vezi definitia »
CARPÉLĂ, carpele, s. f. Frunzișoară modificată situată în centrul unei flori, care poartă ovulele. – Din fr. carpelle. Vezi definitia »
TĂTĂÍȘĂ2 s. f. v. tătăiș. Vezi definitia »