Definita cuvantului hau
háu interj. – Redă strigătele de chemare sau de bucurie, ca și lătratul. – Var. hău, hu. Creație expresivă, cf. aui. – Der. hăui (var. hăuli, hăuni, aoli), vb. (a țipa; a chema în gura mare; a cînta; a urla); hăucăi, vb. (a lătra), cf. rut. kaukati; haulă, s. f. (casă mare pustie), numită astfel datorită ecoului pereților săi; haot, s. n. (Munt., zgomot, larmă); hău, s. n. (abis, prăpastie), din pricina ecoului (Cihac, II, 663 și Philippide, Principii, 154 se gîndesc la o posibilă der. din ngr. χάος; DAR consideră etimonul necunoscut; Scriban pornește de la mag. hó „zăpadă”).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu hau
BLAU s. n. (Rar; în expr.) A face blau= a lipsi de la lucru a doua zi după o sărbătoare. – Din germ. blauer [Montag]. Vezi definitia »
COCLAU, coclauri, s.f. 1. deal, muscel Vezi definitia »
sau S,iva. În religia hinduistĂ?, zeul care întruchipeazĂ? fortza distructivĂ? a naturii. Face parte, alĂ?turi de Brahma (fortza creatoare)s,i Vishnu (fortza conservatoare), din trinitatea hinduistĂ? (Trimurti). Este considerat s,i ca zeu al literaturii, muzicii s,i dansului. Sotzia lui este zeitza Kali. Vezi definitia »
BLEAU2, bleauri, s. n. (Reg.) Tablă de fier care îmbracă osia carului. [Var.: bleah, bleav s. n.] – Din ucr. bljacha, germ. Blech. Vezi definitia »
ESCABEAU ESCABÓ/ s. n. 1. scăunaș de bucătărie (fără brațe și spătar); taburet. 2. scară mică, portativă. (< fr. escabeau) Vezi definitia »