Definita cuvantului iască
iáscă s. f. – Nume dat mai multor ciuperci parazite, uscate și tari, care cresc pe trunchiul arborilor (Fomes igniarius). – Mr., megl. iască. Lat. ēsca (Diez, I, 163; Densusianu, Hlr., 189; Pușcariu 759; Candrea-Dens., 804; REW 2913; DAR), cf. alb. eskë, askë (Meyer 97; Philippide, II, 640), it., prov. esca, fr. èche, sp. yesca, ngr. ἤσϰα, ἴσϰα. Forma de pl. iești (DAR), este practic ieșită din uz. – Der. iescos, adj. (ca iasca, uscat). Din rom. provin sb. jeska „hrană” (Candrea, Elemente, 406), țig. yeska (Wlislocki 92).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu iască
șápcă (șépci), s. f. – Capelă, caschetă. – Mr., megl. șapcă. Sl. šapŭka, bg., sb., cr., rus. šapka (Miklosich, Fremdw., 128; Cihac, II, 385; Conev 84; Ivănescu, BF, VI, 104), cf. pol. czapka (› ceapcă, s. f., înv., coif, cască), mag. csapka (Treml, Hung. Jb., IX, 302), tc. șabka. – Der. șepcar, s. m. (cel care confecționează șepci); șepcărie, s. f. (fabrică, magazin de șepci); șapcaliu, s. m. (persoană care poartă capelă), din tc. șapkali (Graur, Rom., LIII, 384; Scriban). Vezi definitia »
CIOÁRSĂ, cioarse, s. f. Unealtă cu tăișul uzat, care taie rău. ♦ Obiect de îmbrăcăminte uzat. [Var.: gioársă s. f.] – Cf. ucr. cersati „a zgâria”. Vezi definitia »
MEZZO-SOPRÁNĂ, mezzo-soprane, s. f. Voce de femeie situată ca registru între soprană și contraltă; cântăreață cu o asemenea voce. [Pr.: méțo-] – Din it. mezzo-soprano. Vezi definitia »
prándidă, prándide, s.f. (reg.) chibrit. Vezi definitia »
TOBÍȚĂ, tobițe, s. f. Diminutiv al lui tobă (1). – Tobă + suf. -iță. Vezi definitia »