ORBÉȚ, ORBEÁȚĂ, orbeți, -e, adj., s. 1. Adj., s. m. și f. (Ființă) care nu vede bine sau nu vede deloc; p. ext. cerșetor (orb²). ◊ Expr. A se bate ca orbeții = a se încăiera aprig, a se bate rău, fără a se uita unde lovesc. 2. S. m. Mamifer din ordinul rozătoarelor, asemănător cu cârtița, cu ochii ascunși sub piele, care trăiește sub pământ și se hrănește cu rădăcini; cățelul-pământului (Spalax microphtalmus). [Var.: orbéte s. m.] – Orb + suf. -eț. Vezi definitia »

POCROVẮȚ, pocrovețe, s. n. Bucată de pânză folosită pentru acoperirea unor obiecte de cult în religia creștină. [Var.: procovắț s. n.] – Din sl. pokrovĩci. Vezi definitia »

ponevâț adj. m. (reg.) 1. miop. 2. (în forma: ponovăț) care nu observă ceva (deoarece e distrat, supărat etc.). Vezi definitia »

BĂIUȚ, com. în jud. Maramureș, pe Lăpuș; 3.442 loc. (1991). Expl. de min. complexe. Panificație. Vezi definitia »

NORULÉȚ, noruleți, s. m. Norișor. – Nor + suf. -uleț. Vezi definitia »