SINTÁXĂ s.f. 1. Parte a gramaticii care studiază funcțiile cuvintelor și ale propozițiilor în vorbire și care stabilește reguli privitoare la construirea propozițiilor și a frazelor. ◊ Sintaxă poetică = totalitatea procedeelor limbii literare care țin de topica propoziției și a frazei. 2. Parte a semioticii care studiază construcțiile formale, modul în care semnele se leagă între ele; sintactică. [< fr. syntaxe, cf. lat., gr. syntaxis < syn – cu, taxis – ordine]. Vezi definitia »

BĂRBIOÁRĂ, bărbioare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui bărbie; bărbiuță. [Pr.: -bi-oa-] – Bărbie + suf. -ioară. Vezi definitia »

ȚARIGRĂDEÁNCĂ, țarigrădence, s. f. (Înv.) Locuitoare a Țarigradului. – Țarigrădean + suf. -că. Vezi definitia »

PERICARDÍTĂ s. f. inflamație a pericardului. (< fr. péricardite) Vezi definitia »

TRÓMBĂ s. f. 1. coloană de apă ridicată în formă de con de vârtejurile de vânt, care o fac să se învârtească cu o mare iuțeală. ♦ în ~ = vertiginos, rapid. ◊ coloană de fum, de praf, ridicată de un vânt puternic; vârtej. 2. (mar.) tub metalic vertical, curbat la partea superioară, prin care se face aerisirea încăperilor de sub punte. (< fr. trombe, it. tromba) Vezi definitia »