Definita cuvantului im
im (ímuri), s. n. – 1. Noroi, mîl. – 2. Murdărie, jeg. Lat. lῑmus (Cipariu, Gram., II, 338; Pușcariu 775; DAR), cf. alb. ljim, it., sp., port. limo, fr. (limon). – Der. imos, adj. (noroios; murdar), care ar putea proveni din lat. limosus (Candrea-Dens., 820); imoșa, vb. (a murdări); imoș(e)ală, s. f. (murdărie); ima, vb. (a murdări), care ar putea proveni direct din lat. lῑmāre (Candrea-Dens., 821; DAR); neimat, adj. (curat); imăciune, s. f. (înv., murdărie; pată); imală, s. f. (murdărie; noroi); imălos, adj. (murdar). – Din rom. provine mag. imolya (Edelspacher 14).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu im
GINGLÍM s.n. (Anat.) Articulație a oaselor în formă de balama. [< fr. ginglyme, cf. gr. ginglymos – balama]. Vezi definitia »
MÍNIM2, -Ă, minimi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care are dimensiunile, durata, intensitatea, valoarea etc. cea mai mică; foarte mic, neînsemnat, neglijabil, minimal. 2. S. f. Spec. Cea mai mică valoare pe care o poate avea, într-un anumit interval, o funcție sau o cantitate variabilă. ♦ Centru de joasă presiune atmosferică. 3. S. f. Categorie de greutate la box pentru juniorii între 42 și 45 kg. – Din lat. minimus, fr. minime. Vezi definitia »
vicleím (-muri), s. n. – Dramă populară jucată în perioada Crăciunului. Mgr. Bηθλέεμ, cf. sl. Vithlĕemŭ. Obicei folcloric înv., interzis de Alexandru Șuțu în 22 decembrie 1819, dar care s-a continuat pînă în șilele noastre. Cf. Tagliavini, Arch. Rom., XII, 188. Vezi definitia »
ORONÍM s. n. oronimic. (< fr. oronyme) Vezi definitia »
multezím, multezími, s.m. (înv.) persoană care lua în arendă veniturile statului. Vezi definitia »